Il ascultam, pe vremuri, la cenaclu pe Sorin Ghergut cu o atentie aproape anxioasa, in asteptarea surprizei. Si, ori de cate ori l-am ascultat – sau, apoi, l-am citit –, oricat de mult m-am obisnuit cu amestecul exclusiv de autoironie, sarcasm si euforie a dezastrului, surpriza poetica, raderea de tot a preparativelor, asteptarilor, reflexelor, nu inceta sa ma ia pe nepregatite. Orice, volumul publicat de Sorin Ghergut dupa opt ani de tacere, e o continua surprindere in ofsaid, o dinamitare voioasa a tot ce stiam despre „hazurile si glumele" lui Ghergut, despre calambururile sale „supreme", despre arta, reinventata, a „drevenirii". N-am cum sa va stric surpriza spunandu-va ca aveti acum in fata un Ghergut de o atroce – si admirabila – maturitate. Simona Sora Stralucitoare, imprevizibile, impertinent-elitiste, esen?ializate si paradoxale, infralogice si exacte, versurile lui Sorin Ghergut sunt simultan un fel de punk ontologic si hip-hop metafizic. Produc la citire...
