Dragostea in spaniola

In literatura spaniola, secolul al XIX-lea este cunoscut ca „epoca de aur a romanului“. S-a impus atunci o generatie exceptionala de prozatori – de la Benito Perez Galdo;s pana la Vicente Blasco Ibañez sau Emilia Pardo Bazan. Nicicand in istoria literaturii nu mai existasera atat de multi romancieri de o asemenea anvergura. Insa, deSi romanele sunt cele care s-au bucurat de un succes rasunator, au revolutionat tehnica narativa Si i-au transformat in autori canonici, proza lor scurta nu este mai putin inovatoare sau valoroasa.

Va propunem, aSadar, un volum inedit, in care am reunit cele mai frumoase povestiri de dragoste ale romancierilor spanioli emblematici pentru aceasta perioada, texte surprinzatoare Si eclectice ale unor scriitori pe care credeati ca ii cunoaSteti. Veti descoperi un Perez Galdo;s de o ironie muScatoare, un „Clarín“ autor de proze tandre Si tulburatoare, o incantatoare povestire fantastica scrisa de Juan Valera, prima nuvela politista din literatura spaniola, precum Si alte mici bijuterii narative care pun intr-o noua lumina autori deja clasicizati.

Leopoldo Alas „Clarín“, Emilia Pardo Bazan, Juan Valera, Benito Perez Galdo;s, Felipe Trigo, Vicente Blasco Ibañez, Pedro Antonio de Alarco;n, Armando Palacio Valdes

Leopoldo Alas „Clarín“, Emilia Pardo Bazan, Juan Valera, Benito Perez Galdo;s, Felipe Trigo, Vicente Blasco Ibañez, Pedro Antonio de Alarco;n, Armando Palacio Valdes

Benito Perez Galdo;s (1834-1920) este cel mai de seama reprezentant al curentului realist din literatura spaniola de secol XIX Si unul dintre cei mai mari scriitori hispanofoni. Galdo;s este considerat scriitorul care a reinsufletit traditia narativa spaniola, redandu-i prestigiul de care se bucura in timpul aSa-numitului „Secol de Aur“, iar cariera sa literara coincide cu ceea ce se cheama renaSterea romanului spaniol.

Este autorul care a racordat romanul spaniol la traditia realismului european Si i-a trasat noi directii teoretice: preocuparea pentru viata de zi cu zi a oamenilor din clasa mijlocie (seria de douazeci Si patru de „Romane spaniole contemporane“, asemanatoare, in stil Si subiect, cu Comedia umana a lui Balzac: El doctor Centeno, Fortunata Si Jacinta, La de Bringas etc.), pentru dramele lor spirituale (Dragoste pierduta, La loca de la casa, Misericordia etc.), pentru identitatea nationala spaniola (seria „Episoadelor nationale“: La corte de Carlos IV, Los cien mil hijos de san Luís, Luchana, Las tormentas del 48 etc.).

In 1897 a fost ales membru al Academiei Regale, in ciuda opozitiei neocatolicilor, care il contestau din pricina romanului Doña Perfecta, prin intermediul caruia denuntase intoleranta religioasa. A fost membru al Fortelor Republicane Unite, deputat Si chiar copreSedinte al Coalitiei Republicano-Socialiste, in 1909. La moartea sa, in 1920, cortegiul funerar a fost compus din mai bine de douazeci de mii de madrileni.

Armando Palacio Valdes (1853-1938) este scriitorul realist spaniol care a acordat, in romanele sale, un rol mult mai important criticii sociale decat toti contemporanii sai. Daca Perez Galdo;s se apleca mai mult asupra contextului istoric, iar „Clarín“, asupra problemelor de conStiinta ale personajelor, Valdes a descris viata dura a taranilor, exploatarea muncitorilor, frivolitatea Si imoralitatea bogatilor Si lipsurile, violenta Si abuzurile pe care trebuie sa le indure cei lipsiti de putere.

Si-a inceput cariera ca traducator, editorialist cultural Si critic literar. Primele volume publicate au fost colectii de articole critice aparute anterior in reviste literare: Los oradores del Ateneo, Los novelistas españoles, Nuevo viaje al Parnaso Si La literatura en 1881 (in colaborare cu „Clarín“). In 1881 a scris primul sau roman, El señorito Octavio. Insa momentul de cotitura, cel in care s-a dedicat definitiv prozei, a survenit odata cu moartea prematura, dupa numai un an Si jumatate de casnicie, a sotiei sale. Romanele scrise in aceasta perioada i-au adus o faima Si o recunoaStere considerabile, atat in Spania cat Si in strainatate, astfel ca in 1906 a fost ales membru al Academiei Regale. In plus, a fost nominalizat de doua ori la Premiul Nobel, in 1927 Si 1928.

Cele mai cunoscute romane ale sale in afara granitelor Spaniei sunt Marta Si Maria Si Sora San Suplicio.

Leopoldo Alas „Clarín“ (1852-1901) formeaza, impreuna cu Benito Perez Galdo;s, duo-ul arhetipal al prozei spaniole de secol XIX, deSi „Clarín“ a scris numai patru romane. Insa, spre deosebire de Galdo;s, „Clarín“ este cunoscut in egala masura pentru articolele sale de opinie (pe teme filosofice, religioase, politice sau literare), adesea de o ironie muScatoare, precum Si pentru ca era un sustinator infocat al liberalismului Si al anticlericalismului Si unul dintre promotorii krausismului. Articolele sale au fost reunite in volume ca Solos de Clarín, Nueva campaña, Ensayos y revistas sau Palique, care l-au consacrat drept unul dintre cei mai importanti intelectuali ai vremii sale.

DeSi a fost adesea asimilat curentului naturalist, gratie atentiei sale pentru detaliu, romanele lui „Clarín“ sunt mai degraba radiografii ale sufletelor unor indivizi framantati de drame interioare, cum se intampla, de pilda, in Pasiunea Anei Ozores sau in Su unico hijo, decat manifeste pozitiviste incarcate de observatii behavioriastice.

In plus, „Clarín“ mai este considerat Si „parintele prozei scurte spaniole“, gratie povestirilor sale, foarte variate ca tematica Si stil, reunite in volume ca Doña Berta, cuervo, superchería, Cuentos morales sau El gallo de So;crates, care grefeaza asupra aceloraSi framantari etice Si intelectuale expuse in articole.