Inscrie firma »
Tratat de insolventa

Tratat de insolventa

Producator: Ch Beck
2% reducere pentru contactele prin clubafaceri.ro
 

Prezentare Tratat de insolventa

Practicianul avizat care, perseverand, va strabate dincolo de bariera textului Legii nr. 85/2006, va descoperi in paginile acestui Tratat de insolventa lumea comertului, alta decat aceea obisnuita. Datornicul, de cele mai putine ori onest, isi autodenunta insolventa, ca sa-i surprinda pe creditori. El devine, astfel, stapanul vremelnic al timpului, pe care vrea sa il inghete, paralizandu-si creditorii. Acestia realizeaza ca platesc scump ceea ce i-au acordat ca fiind firesc si necesar: creditul comercial. Creditorii nu si-au revenit inca din prima buimaceala, cand debitorul le flutura prin fata ochilor un plan de redresare, aproape intotdeauna fantezist, fara suport financiar, dar care va consuma un timp la fel de pretios pentru creditor. Si nu este decat inceputul unei proceduri construite din paradoxuri si intesate cu sfidari ale principiilor dreptului care pareau sortite sa dainuie o eternitate.
PREZENTARE S*******************
MEMBRU
GRATUIT
S*******************
1 542 636 accesari
Pentru a vizualiza datele companiei
S*******************
va rugam sa va autentificati accesand urmatorul buton:
Login
Activitate firma: carti - vanzari carti - depozit de carte

PRODUSE ASEMANATOARE CU TRATAT DE INSOLVENTA

Procedura insolventei. Raspunderea membrilor organelor de conducere - Practica judiciaraProcedura insolventei. Raspunderea membrilor organelor de conducere - Practica judiciara
Procedura insolventei. Raspunderea membr...
Tot mai multe societati comerciale ajung in stare de insolventa, uneori cererile fiind formulate chiar de catre acestea, ...
RON 20
Legea insolventei nr. 85/2006 si 9 legi uzualeLegea insolventei nr. 85/2006 si 9 legi uzuale
Legea insolventei nr. 85/2006 si 9 legi ...
Lucrarea prezinta cadrul legislativ actual cu privire la procedurilede insolventa, practicienii in insolventa, buletinul ...
RON 15
Deschiderea procedurii insolventeiDeschiderea procedurii insolventei
Deschiderea procedurii insolventei
Lucrarea Deschiderea procedurii insolventei constituie, in esenta, rezultatul numeroaselor probleme de ordin teoretic si ...
RON 24.5
Creditul bancar. De la teorie la practicaCreditul bancar. De la teorie la practica
Creditul bancar. De la teorie la practic...
In aceasta lucrare sunt evidentiate aspectele de fond ale unui produs bancar extrem de complex si in plina ascensiune " ...
RON 22.5
Legislatia insolventei (actualizat la 20.02.2012). Cod 465Legislatia insolventei (actualizat la 20.02.2012). Cod 465
Legislatia insolventei (actualizat la 20...
Editia a 7-a a culegerii Legislatia insolventei , coordonata de prof. univ. dr. Gheorghe Piperea , ofera, pe langa Legea ...
RON 13.5
Legislatia insolventeiLegislatia insolventei
Legislatia insolventei
Editia a 6-a a culegerii Legislatia insolventei, coordonata de prof. univ. dr. Gheorghe Piperea, ofera, pe langa Legea ...
RON 13.9
Garantiile reale mobiliare. O abordare functionalaGarantiile reale mobiliare. O abordare functionala
Garantiile reale mobiliare. O abordare f...
Garantiile reale mobiliare. O abordare functionala. Analiza economica a dreptului garantiilor reale. Introducere in ...
RON 63.2
Insolventa in reglementarea Legii nr. 85/2006. Comentarii, doctrina, jurisprudentaInsolventa in reglementarea Legii nr. 85/2006. Comentarii, doctrina, jurisprudenta
Insolventa in reglementarea Legii nr. 85...
Insolventa in reglementarea Legii nr. 85/2006. Comentarii, doctrina, jurisprudenta "Asa cum se cunoaste, procedura ...
RON 60
Compensatia. Reglementare. Doctrina. Jurisprudenta Editia 2Compensatia. Reglementare. Doctrina. Jurisprudenta Editia 2
Compensatia. Reglementare. Doctrina. Jur...
Aparent, existenta mecanismului compensatoriu pare necesara, iar aplicarea clara. Din punct de vedere juridic insa, ...
RON 27

TRATAT DE INSOLVENTA ESTE LISTAT IN: