Inscrie firma »
Coranul

Coranul

Producator: Cartier
2% reducere pentru contactele prin clubafaceri.ro
 

Prezentare Coranul

Biblia Islamului, este astazi tradus in toate limbile culte europene. Acest fapt m-a determinat si pe mine sa intocmesc o traducere romaneasca, pentru ca sa adaug astfel o piatra la edificarea lumii, care in timpul mai nou, incepe sa devina si proprietatea literaturii romanesti. Inainte de toate, voiesc sa fac cunoscut onoratului cititor in cefei am purces la alcatuirea scrierii de fata. Ca baza la traducere mi-a servit editia lui C. Fluegel. Am avut inaintea mea si trei traduceri germane, si anume cele efectuate de Boysen, Ullmann si Henning. Traducerea lui Boysen este o parafraza foarte indepartata de originalul arab, totusi reproduce bine cuprinsul acestuia si de aceea adeseori este de folos drept comentariu. Ullmann se afla ceva mai aproape de original, totusi inca este parafrastic, pe cind cel mai aproape de original e Henning, a carui traducere este cea mai de folos, desi contine unele scaderi, cauzate prin nebagarea de seama a autorului. Cea mai mare silinta mi-am dat-o sa ma apropii cit se poate de mult de originalul arab. Am pus pret mare pe o reproducere cit se poate de exacta a textului arab si nu m-am sfiit sa imit dupa putinta si dictiunea araba, atit cit o permite firea limbii romanesti. Asa este traducerea mea mai aproape de original, decit traducerea lui Henning, mai cu seama ca am evitat toate greselile acestuia. Aici trebuie sa subliniez ca aceasta traducere este cu totul a mea si numai a mea. Daca n-am tinut cont de rima originalului, aceasta nu mi-o va lua nimeni in nume de rau, mai cu seama cunoscatorul in cauza, care stie cape zeci de pagini versetele se incheie tot cu aceeasi rima, ceea ce in limba romana ar fi cu totul imposibil. Acestea le-am luat in parte de la Boysen, in parte de la Ullmann, de la Henning, sau de la Noldeke (vezi mai jos), sau le-am alcatuit eu insumi, sau le-am transcris de pe aiurea, fara sa-mi pot aduce aminte de unde le-am luat. Cu privire la Introducere, de observat ca nu-mi arog nici o pretentie la originalitate. Introducerea mea este de fapt ceva cu totul secundar si are drept scop sa-l lamureasca pe cititor cu privire la unele imprejurari, fara cunoasterea carora Coranul, in cea mai mare parte, ar ramine cu totul neinteles. Capitolele I, II si IV din Introducere le-am tradus aproape verbal dupa Introducerea lui Henning. Mi-au placut acolo foarte multe, caci se da informa concisa aproape tot ce trebuie sa se stie cu privire la istoria arabilor inainte de Mahomed, la istoria lui si la invataturile fundamentale ale islamului. Capitolul III la Henning, care ar vrea sa contina o istorie a Coranului, mi-a parut mult prea slab si lacunar, de aceea nu l-am putut intrebuinta. Am facut, deci, un extras din renumita istorie a Coranului de Noldeke, cea premiata de \"Academie des Inscriptions\" din Paris. Acest op (XXII + 258 de pagini) estepina in ziua de astazi lucrarea cea mai exacta si mai valoroasa cu privire la Coran, cum o marturiseste insusi Henning. De aceea, cred ca nu am gresit daca am dat un sumar din ea, in capitolul III, al Introducerii mele. in genere, trebuie sa observ ca sub referintele in care ma aflu nici nu mi-ar fi fost posibil sa scot la iveala o introducere a Coranului, care sa poata avea vreo pretentie la originalitate. in acest scop, mi-ar fi trebuit sa cercetez zeci de ani intreaga literatura araba, mai cu seama aceea care nu a putut fi examinata de Noldeke. Si cit de imensa este aceasta literatura o stie fiecare cunoscator al Orientului. Deci, multumeasca-se onoratul cititor cu ceea ce am putut sa-i ofer din slabele mele puteri si sa ma ierte, daca va afla cumva scaderi in lucrarea mea. Omul este nedeplin si, de aceea, nici nu poate produce ceva deplin. Dorinta mea este ca scrierea de fata sa dea impuls la o studiere mai temeinica a Orientului, din partea clerului nostru, si ca acesta sa cunoasca mai cu temei mohamedanismul, care a adus atita dauna Bisericii noastre. Sa dea Dumnezeu!
PREZENTARE S*******************
MEMBRU
GRATUIT
S*******************
1 557 573 accesari
Pentru a vizualiza datele companiei
S*******************
va rugam sa va autentificati accesand urmatorul buton:
Login
Activitate firma: carti - vanzari carti - depozit de carte

PRODUSE ASEMANATOARE CU CORANUL

Obarsia luminii. Islamul siit in texte aleseObarsia luminii. Islamul siit in texte alese
Obarsia luminii. Islamul siit in texte a...
Cartea de fata reprezinta o selectie de texte alese realizata de Allamah Tabataba'i, unul dintre cei mai proeminenti ...
RON 23.2
Obarsia luminii - Islamul siit in texte aleseObarsia luminii - Islamul siit in texte alese
Obarsia luminii - Islamul siit in texte ...
Cartea de fata reprezinta o selectie de texte alese realizata de Allamah Tabataba'i, unul dintre cei mai proeminenti ...
RON 29
Baietii de pe strada noastraBaietii de pe strada noastra
Baietii de pe strada noastra
Traducere din limba araba, prefata si note de Nicolae Dobrisan Roman interzis in tarile arabe timp de 50 de ani Laureat ...
RON 34.95
Poeme persanePoeme persane
Poeme persane
Fara nicio indoiala, nicio alta forma de arta nu este atat de iubita precum poezia in Iran. Se poate spune ca ea este ...
RON 31.2
Calea vorbirii alese - NAHG AL-BALAGACalea vorbirii alese - NAHG AL-BALAGA
Calea vorbirii alese - NAHG AL-BALAGA
NAHG AL-BALAGA - este considerata una dintre capodoperele literaturii clasice arabe care, de aproape un mileniu, ...
RON 28.8
Fiti jertfelnici! De la cuvintele catre tineri la marturiile testamentareFiti jertfelnici! De la cuvintele catre tineri la marturiile testamentare
Fiti jertfelnici! De la cuvintele catre ...
…parintele Gheorghe Calciu a rostit cele Sapte cuvinte catre tineri avind puterea cu care Sfintul Ioan Botezatorul ...
RON 20
Proba de caracterProba de caracter
Proba de caracter
Sa intelegem esenta leadershipului prin literatura. Ce are de invatat un lider de afaceri din literatura serioasa? Veti ...
RON 38.25
Putere si imaginatie. Studii de politica si literaturaPutere si imaginatie. Studii de politica si literatura
Putere si imaginatie. Studii de politica...
Leonidas Donskis a realizat o explorare originala a imagi­natiei politice care este eficienta in ceea ce priveste ...
RON 32
Cit de mult o iubim pe GlendaCit de mult o iubim pe Glenda
Cit de mult o iubim pe Glenda
Traducere din limba spaniola de Lavinia Similaru Cit de mult o iubim pe Glenda este o colectie de zece povestiri: ...
RON 22.95

CORANUL ESTE LISTAT IN:

CORANUL - PRODUSE SIMILARE