Inscrie firma »
DECLARATIA RECTIFICATIVA
Ordinul nr. 914/2003 al ministrului finantelor publice, intrat in vigoare incepand cu data de 1 august 2003, prevede noul model al "Declaratiei rectificative" (cod 14.13.01.00/R), prin modificarea literei B "Procedura intocmirii si depunerii declaratiei rectificative" din Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor Ordonantei Guvernului nr. 68/1997 privind procedura intocmirii si depunerii declaratiilor de impozite si taxe, aprobate prin Ordinul nr. 2690/1998 al ministrului finantelor.

Declaratia rectificativa se depune impreuna cu o copie in format electronic pe discheta de 1,44 MB compatibila MS-DOS. Programul de creare a formatului electronic se poate obtine de la organele teritoriale ale Ministerului Finantelor Publice sau de pe internet de la adresa www.mfinante.ro.

Declaratia rectificativa se depune de catre contribuabili ori de cate ori acestia constata erori in declaratia initiala, de regula in cursul unei perioade de 5 ani. Ea se poate depune din proprie initiativa pentru corectarea unor declaratii eronate de impozite si taxe, sau in urma notificarii primite de la un organ fiscal competent. In acest din urma caz, declaratia rectificativa trebuie depusa in maximum 15 zile de la primirea notificarii.

Depunerea declaratiei rectificative in termenul de prescriptie (de 5 ani) a dreptului organelor fiscale de a stabili diferente de impozite si taxe conduce la intreruperea prescriptiei. De la data depunerii declaratiei rectificative incepe sa curga o noua prescriptie pentru perioada la care aceasta se refera. Declaratia rectificativa nu mai poate fi depusa in cazul in care organele de control fiscal se prezinta la sediul, domiciliul sau resedinta platitorului pentru desfasurarea unei actiuni de control fiscal pentru impozitele si taxele aferente perioadelor supuse controlului.

Declaratia rectificativa se utilizeaza pentru rectificarea impozitelor/taxelor/contributiilor stabilite de catre platitori prin autoimpunere sau cu regim de retinere la sursa. Declaratia rectificativa nu se utilizeaza pentru rectificarea declaratiilor de venit global, a fiselor fiscale, a declaratiilor informative prevazute de legislatia privind impozitul pe venit, precum si a deconturilor privind taxa pe valoarea adaugata, accizele si impozitul la titeiul si la gazele naturale din productia interna. Declaratia rectificativa nu se utilizeaza pentru corectarea sumelor stabilite prin actele de control sau ramase definitive prin decizii administrative ori judecatoresti emise de autoritatile competente, dupa caz. De asemenea, declaratia rectificativa nu se depune dupa inceperea procedurii de executare silita in conditiile legii.



Virgil Muresan
[email protected]
Produse recomandate
# 0-9 A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z