Inscrie firma »
S************************** Prezentare firma Produsele firmei Contact
Farime de memorii (cartonat)

Farime de memorii (cartonat)

Producator: Polirom
 

Prezentare Farime de memorii (cartonat)

Traducere din limba portugheza si note de Georgiana Barbulescu Farime de memorii (2006) este o carte de amintiri de pe vremea cind Jose Saramago, Zezito, cum il strigau acasa, era doar „o farima de om” care se aventura sa exploreze imprejurimile neintinate de civilizatie ale satului Azinhaga. Scriitorul descrie cu umor si tandrete relatia sa cu natura si oamenii, primele iubiri, atractia fata de cuvintele scrise, iar perspectiva copilului si felul sau de a intelege lumea, mijind in mijlocul unor vremuri grele, de saracie si analfabetism, sint corectate si completate cu ajutorul imaginatiei, singura unealta care aduce inapoi la viata lucrurile ce au incetat sa existe si pe cei ce au incetat sa mai fie. Povestea lui Zezito, pe cit de frumoasa, pe atit de emotionanta, este insotita de fotografii de familie, cu comentariile autorului.
„Opera lui Saramago se inscrie in cadrul mai vast al unei hermeneutici a memoriei, pentru care istoria reprezinta numai o «prima carte», un icon care trebuie descifrat si deconstruit.” (Mioara Caragea) „Anumiti autori, printre care ma includ, privilegiaza, in povestile pe care le spun, nu istoria pe care au trait-o sau o traiesc (fugind astfel de capcanele confesionalismului literar), ci istoria propriei memorii, cu exactitatile si scaparile ei, cu minciunile ei care sint in acelasi timp adevaruri si adevarurile ei care nu se pot feri de a fi in acelasi timp minciuni. Daca ma gindesc bine, eu sint numai memoria pe care o am, si aceasta este singura istorie pe care vreau si pot s-o povestesc.“ (Jose Saramago)
„Putine personalitati literare de talia lui Jose Saramago s-au format intr-un astfel de mediu. Nascut in 1922, scriitorul portughez a crescut intr-un satuc aflat la aproape o suta de kilometri departare de Lisabona. Bunicii lui erau tarani saraci, iar Saramago si-a petrecut anii copilariei muncind la cimp, taind lemne si scotind apa. Dar in discursul de receptie a Premiului Nobel, el spune despre bunicul sau, Jeronimo, ca era omul cel mai intelept pe care l-a cunoscut vreodata. In serile de vara, isi aminteste scriitorul, dormeau amindoi sub un smochin, iar imaginatia copilului era hranita cu «legende, fapturi fabuloase si spaime». Acest murmur neobosit al amintirilor a fost izvorul din care s-a nascut universul sau literar.“ (The New York Times)
PREZENTARE S**************************
MEMBRU
GRATUIT
S**************************
1 039 679 accesari
Pentru a vizualiza datele companiei
S**************************
va rugam sa va autentificati accesand urmatorul buton:
Login
Activitate firma: Librarie - Carti - carte

PRODUSE ASEMANATOARE CU FARIME DE MEMORII (CARTONAT)

Pestera (cartonat)Pestera (cartonat)
Pestera (cartonat)
Traducere din limba portugheza de Mioara CarageaEditie cartonataUrmind capodoperelor Eseu despre orbire si Toate numele, ...
RON 46.95
Anul mortii lui Ricardo Reis (cartonat)Anul mortii lui Ricardo Reis (cartonat)
Anul mortii lui Ricardo Reis (cartonat)
Traducere, prefata si note de Mioara Caragea Aparut in 1984, romanul Anul mortii lui Ricardo Reis, considerat de multi ...
RON 44.95
Caietul. Texte scrise pentru blog: septembrie 2008 - martie 2009 (cartonat)Caietul. Texte scrise pentru blog: septembrie 2008 - martie 2009 (cartonat)
Caietul. Texte scrise pentru blog: septe...
Traducere din limba portugheza si note de Simina Popa Caietul lui Jose Saramago contine o colectie de texte scrise ...
RON 34.95
Calatorie prin Portugalia (cartonat)Calatorie prin Portugalia (cartonat)
Calatorie prin Portugalia (cartonat)
Traducere din limba portugheza si note de Mirela Stanciulescu In anul 1979, Jose Saramago porneste intr-o lunga ...
RON 46.95
Manual de pictura si caligrafie (cartonat)Manual de pictura si caligrafie (cartonat)
Manual de pictura si caligrafie (cartona...
Traducere din limba portugheza si note de Georgiana BarbulescuPostfata si note de Mioara CarageaManual de pictura si ...
RON 34.95
Ultimul caiet. Texte scrise pentru blog: martie 2009 - noiembrie 2009 (cartonat)Ultimul caiet. Texte scrise pentru blog: martie 2009 - noiembrie 2009 (cartonat)
Ultimul caiet. Texte scrise pentru blog:...
Cuvint inainte de Pilar del Rio Prefata de Umberto Eco Traducere din limba portugheza si note de Simina Popa Traducere ...
RON 29.95
Omul duplicat (cartonat)Omul duplicat (cartonat)
Omul duplicat (cartonat)
Traducere din limba portugheza de Georgiana Barbulescu Tertuliano Maximo Afonso, protagonistul romanului Omul duplicat, ...
RON 37.95
Memorialul minastiriiMemorialul minastirii
Memorialul minastirii
Traducere din limba portugheza, postfata si note de Mioara Caragea. Un nou volum semnat de Jose Saramago in colectia ...
RON 24.95
Dialoguri consemnate de Orlando BaroneDialoguri consemnate de Orlando Barone
Dialoguri consemnate de Orlando Barone
Consemnate de Orlando Barone Traducere din limba spaniola, postfata si note de Ileana Scipione Daca ii pui pe Jorge ...
RON 34.95

FARIME DE MEMORII (CARTONAT) ESTE LISTAT IN: