Inscrie firma »
Drept civil. Introducere in dreptul civil

Drept civil. Introducere in dreptul civil

Producator: Universul Juridic
2% reducere pentru contactele prin clubafaceri.ro
 

Prezentare Drept civil. Introducere in dreptul civil

Intrarea in vigoare a noului Cod civil al Romaniei reprezinta, fara indoiala, un moment crucial pentru viata juridica din Romania, dar indraznim sa spunem ca nu numai pentru ea, ci pentru noi toti, pentru ca fiecare dintre noi cade sub incidenta prevederilor sale. Codul civil a fost calificat de-a lungul timpului, in diferite feluri. In ceea ce ne priveste, noi il consideram un soi de constitutie a dreptului privat, pentru ca prevederile sale reprezinta principalul izvor de drept pentru toate ramurile acestuia. Traim niste vremuri in care autorii isi fac o voluptate din a scrie cat mai mult posibil, cursuri voluminoase, care abunda in informatii, mai mult sau mai putin interesante si necesare. Paradoxal insa, este mult mai usor sa scrii putin si sistematizat, coerent, esentializand informatiile, conform nevoilor si asteptarilor celor carora le adresezi. Acest lucru reuseste cu succes doamna Daniela Ciochina. Aflata, ea insasi, la inceputul unei cariere didactice, pe care i-o dorim cat mai de succes, autoarea a elaborat o lucrare care ii ajuta pe studenti, dar nu numai pe ei, sa patrunda in tainele dreptului civil, asa cum sunt ele proiectate de legislatia in vigoare, in prezent, in Romania, in frunte cu Codul civil.
PREZENTARE S*******************
MEMBRU
GRATUIT
S*******************
1 542 636 accesari
Pentru a vizualiza datele companiei
S*******************
va rugam sa va autentificati accesand urmatorul buton:
Login
Activitate firma: carti - vanzari carti - depozit de carte

PRODUSE ASEMANATOARE CU DREPT CIVIL. INTRODUCERE IN DREPTUL CIVIL

Set Codex Iuris Civilis. Tomul 1+2Set Codex Iuris Civilis. Tomul 1+2
Set Codex Iuris Civilis. Tomul 1+2
Pentru ca, in lipsa unui codex oficial, in lumina noilor reglementari societatea civila si lumea juridica romaneasca au ...
RON 400
Drept civil roman - Introducere in dreptul civil - Subiectele dreptului civil - Editia a XI-a revazuta si adaugitaDrept civil roman - Introducere in dreptul civil - Subiectele dreptului civil - Editia a XI-a revazuta si adaugita
Drept civil roman - Introducere in drept...
Lucrarea intitulata "Drept civil roman. Introducere in dreptul civil. Subiectele dreptului civil", editia a XI-a ...
RON 56
Drept civil roman. Introducere in dreptul civil. Subiectele dreptului civilDrept civil roman. Introducere in dreptul civil. Subiectele dreptului civil
Drept civil roman. Introducere in dreptu...
Lucrarea intitulata "Drept civil roman. Introducere in dreptul civil. Subiectele dreptului civil", editia a XI-a ...
RON 62
Curs de drept civil. Partea generala. Conform noului cod civilCurs de drept civil. Partea generala. Conform noului cod civil
Curs de drept civil. Partea generala. Co...
Cartea Curs de drept civil analizeaza institutiile specifice partii generale a dreptului civil, din perspectiva noului ...
RON 44
Curs de drept civil. Partea generalaCurs de drept civil. Partea generala
Curs de drept civil. Partea generala
Cartea Curs de drept civil analizeaza institutiile specifice partii generale a dreptului civil, din perspectiva noului ...
RON 50
Drept civil. Drepturile reale principaleDrept civil. Drepturile reale principale
Drept civil. Drepturile reale principale
Se poate spune ca Noul Cod civil este Vechiul Cod civil. Cele mai multe dintre normele din Codul civil in vigoare au ...
RON 89.9
Drept civil. Drepturile reale principale conform Noului Cod civilDrept civil. Drepturile reale principale conform Noului Cod civil
Drept civil. Drepturile reale principale...
Prezentul manual isi propune sa prezinte, sistematizat, principalele reglementari din materia drepturilor reale, in ...
RON 39.99
Noul Cod civil. Comentarii. Editia a III-a. Revazuta si adaugitaNoul Cod civil. Comentarii. Editia a III-a. Revazuta si adaugita
Noul Cod civil. Comentarii. Editia a III...
Odata cu intrarea in vigoare, in anul 1865, a Codului Civil Roman, o copie aproape fidela a Codului civil francez, ...
RON 36
Noul Cod civil. Legea 71/2011. Modificat prin Legea pentru punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civilNoul Cod civil. Legea 71/2011. Modificat prin Legea pentru punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil
Noul Cod civil. Legea 71/2011. Modificat...
" Noul Cod civil ", adoptat prin Legea nr. 287/2009 si revizuit prin Legea nr. 71/2011 de punere in aplicare a acestuia, ...
RON 15

DREPT CIVIL. INTRODUCERE IN DREPTUL CIVIL ESTE LISTAT IN: