Biertan, cetate a crestinismului transilvanean
Autor: Acad. Razvan Theodorescu - Ministrul Culturii si Cultelor
Foto: Paul Buciuta, Castelul de la Biertan-vedere de ansamblu

Publicat in revista Cultura & Turism.ro

Aflat in inima Transilvaniei, Biertanul este un simbol al crestinismului nostru, datand de acum doua milenii.

Aici, in apropiere de Medias, intr-o regiune unde dacii, romanii, migratorii germanici si colonistii sasi si-au intretaiat destinele, monumente de toate felurile vorbesc despre credinta celor ce au trecut pe aceste meleaguri, despre darurile aduse de acestia lui Dumnezeu, incepand cu micul ex-voto din bronz si culminand cu edificii ale arhitecturii religioase. Aici, in padurea de la marginea satului Biertan, a fost gasita, in 1775 celebra placa votiva turnata in bronz, un donarium roman datand din secolul al IV-lea. Atribuita timpurilor primului imparat crestin, Constantin cel Mare, aceasta piesa pare sa provina dintr-o regiune situata la nord de Balcani. Iata-ne in fata primei marturii importante a crestinismului din spatiul romanesc. Discul din bronz are un diametru de 23 cm, continand monograma lui Hristos, iar placa legata de acest disc - o tabula ansata - contine trei randuri de litere, marturie scrisa in latina a unui misionar sau negustor din regiunile de est ale imperiului: Ego Zenovius votum posui, adica Eu, Zenovie, am pus acest dar. Biertanul este dominat de actuala biserica evanghelica, monument gotic ale carui temelii au fost puse acum o jumatate de mileniu.

Aceasta biserica gotica, terminata catre 1510 - 1516, se afla in mijlocul unei cetati taranesti intarite, construite spre a rezista invaziilor turce din secolul al XV-lea. Edificiul, cu ziduri de aparare ce inconjura o incinta ovala, cu 5 turnuri patrate, face parte din grupul de biserici fortificate situate in zona Tarnavelor, unde se gasesc centre similare ca Homorodul si Apoldul. Lucrarile de fortificare au fost contemporane cu ultima etapa a construirii bisericii, de dupa 1515, cand monumentului i se adauga un etaj fortificat ce se armonizeaza perfect cu intregul.

Cu cele trei nave separate de stalpi octogonali de aceeasi inaltime, ea ramane ultimul exemplar notabil de acest gen al bisericii-hala din Transilvania. Īn interiorul bisericii, ornamentul principal este amvonul de piatra care, impreuna cu un stalp al naosului central, este decorat cu reliefuri, marcand astfel o perioada de innoire a artei transilvanene a cioplirii in piatra. Aceeasi asociere intre goticul tarziu si Renastere o dovedeste altarul din 1515, avand un registru central, cu figurine sculptate in lemn, reprezentand personaje participante la Crucificare, cu scene pictate din viata Mariei sau copilaria lui Iisus si figuri de sfinti. Īn centru se afla o alta "Crucificare", o alegorie a mantuirii prin sacrificiu, motiv iconografic al literaturii mistice germane, unde credinta este identificata simbolic cu un arbore pe ale carui ramuri stau apostoli ai bisericii crestine. Urme ale picturii murale se afla in asa-numitul "turn al catolicilor", unde scenele cu caracter eschatologic, pictate intr-o maniera eleganta, dovedesc din nou ultima varsta a artei gotice. Exista aici, provenind dintr-o epoca stilistica mai tardiva, aflata sub inraurirea Renasterii germane si a Barocului, sculpturi funerare puse pentru importante personalitati sasesti. Multe dintre aceste lucrari sunt opera binecunoscutului artist transilvanean de secol XVII, Elias Nicolai, constructor de monumente funerare aici la Biertan si de asemenea la Sighisoara si Malincrov.

Cele cateva secole de istorie de la Biertan marcheaza o pagina culturala si de spiritualitate crestina, asupra careia timpul nu trebuie sa-si intinda uitarea.
Produse recomandate
# 0-9 A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z