De la Rucar la Podu Dambovitei
Autor: Calin Colacel
Foto: Claudiu Enescu-Vara, la Podu Dambovitei
Publicat in revista Cultura & Turism.ro
Una dintre cele mai frumoase si pitoresti zone turistice din tara, tinutul Rucarului, asezat in nord-estul judetului Arges este un izvor nesecat de istorie, etnografie traditii si obiceiuri, incantand ochiul privitorului cu peisaje fara seaman. Veche si statornica asezare musceleana, Rucarul sta cuibarit in inima Carpatilor la raspantia a doua ape: Rausorul, venit navalnic de prin zanoagele pline de lumina ale Iezerului, si Dambovita. Pe vremea stapanirii romane aici, pe Dealul Scarisoarei, a fost ridicat un castru roman care, asa cum o spun inscriptiile, a gazduit Cohorta II Flavia Bessorum; castrul acesta facea parte din vestitul Limes Transalutanus, val de aparare intins de la Dunare pana in Transilvania, menit sa apere hotarele de rasarit ale Daciei Felix. Īn epoca medievala, prin Rucar a trecut voievodul Tihomir al Fagarasului, intaiul descalecator in }ara Romaneasca.
Nu doar freamatul codrilor, zbuciumul apelor prin chei salbatice si aerul tare de munte umplu de incantare sufletul calatorului; la Rucar te-nveselesc mai ales, cum incofundabil o spune Vlahuta, "...casele albe presarate printre copaci, infatisarea mandra si voiniceasca a gospodarilor, chipul ruman al rucarencelor, portul lor adevarat romanesc, tesut, lucrat si inflorit de mana lor, c-o maiestrie pe care nu stiu singure de unde au invatat-o". De la Rucar catre nord, drumul paraseste valea urcand in serpentine stranse pe sub Varful Crucii si Curmatura Posadei peste Scarisoara, spre Podu Dambovitei. Dambovita formeaza aici chei de o neasemuita frumusete. Salbatice, cu pereti de calcar drepti, inalti cu numeroase izvoare ivite din inima stancilor cheile acestea, numite si Cheile Mari ale Dambovitei, se intind pe mai bine de 5 km. Ele pot fi strabatute numai cu piciorul, si asta doar daca, la ape mici, raul isi domoleste unda. La mijlocul cheilor se varsa in rau apa Ghimbavului venita sa aduca Dambovitei obolul de lumina si pastravi al Leaotei. Spre iesirea din Cheile Mari, apele Dambovitei isi dau mana cu cele ale Vaii Cheii ce-si aduna apele tot din cuprinsul Muntilor Leaota si le mana intr-un necontenit zbucium prin numeroasele chei pe care le sapa in pieptul muntelui inca de sus, de la Izvorul Rudaritei; tot in amonte, aproape de confluenta paraului Uluce cu Urdarita se afla Pestera de la Uluce, monument al naturii. Din lumea de basm a cheilor se iese la Podu Dambovitei, localitate asezata in causul depresiunii tectonice cuprinsa intre Dealul Sasului si Muntele Ghimbavului. Īn capatul de sus al satului, Dambovita isi da mana cu surata ei mai mica, Dambovicioara, venita de sub plaiurile Pietrii Craiului. Urmand drumul ce duce pe valea Dambovicioarei, curand dupa ce iesim din sat, pasii ne poarta prin alte chei impresionante. Stanci colturoase si prapastii ametitoare strang ca intr-o chinga apele raului ce curge involburat peste lespezi de piatra acoperite cu muschi. Desi intunecosi, peretii cheilor adapostesc vara sumedenie de flori ce dau culoare peisajului si veselesc ochiul. Dupa aproape 5 km valea se deschide putin in lunca ce adaposteste cele cateva casute ale catunului Dambovicioara. Dupa ce trecem si de ultima casa a satului, urmand drumul pe vale catre nord, in dreapta, pe o prispa de piatra, se deschide gura Pesterii Dambovicioara, una din primele pesteri cunoscute la noi. Mai departe drumul intra in cheile numite ale Brusturetului in cuprinsul carora numeroase izbucuri si izvoare limpezi invigoreaza apa Dambovicioarei; spre capatul cheilor in punctul pitoresc denumit "La Galgoaie" tasneste din strafundurile stancii un puternic izvor cu un debit impresionant. Iesind la lumina, pe o terasa mai larga, unde Valea cu Apa se uneste cu Valea Seaca, drumul ia sfarsit intalnind cantonul silvic si cabanele de la Brusturet. De aici pleca poteci spre inima Pietrei Craiului spre stanele din Grind si Creasta Sudica.
Drumul Vaii Dambovitei continua inspre nord printre plaiurile Papusii si padurile de la poalele Pietrei Craiului, intrand imediat de la plecarea din Podul Dambovitei in Cheile Plaiului Mare sau Cheile de Sus. Sapate de rau in calcarele Muntelui Iuga, cheile acestea stramte si intunecoase ascund in cuprinsul lor o pestera cunoscuta sub denumirea de Pestera Ursilor, astazi constituita intr-o interesanta rezervatie stiintifica. De la Berila, de unde se sfarsesc cheile, in amonte, drumul strabate lunci si luminisuri, ajungand curand in localitatea Satic, unde a trait Stanciu al Bratului, una din figurile legendare de haiduci de la sfarsitul secolului al XVIII-lea. Mai departe, drumul de apa al Dambovitei, odinioara folosit la plutaritul bustenilor, duce spre padurile intinse de la obarsie, acolo unde lacul Pecineagu oglindeste varfurile semete ale Fagarasului si Iezerului.
Foto: Claudiu Enescu-Vara, la Podu Dambovitei
Publicat in revista Cultura & Turism.ro
Una dintre cele mai frumoase si pitoresti zone turistice din tara, tinutul Rucarului, asezat in nord-estul judetului Arges este un izvor nesecat de istorie, etnografie traditii si obiceiuri, incantand ochiul privitorului cu peisaje fara seaman. Veche si statornica asezare musceleana, Rucarul sta cuibarit in inima Carpatilor la raspantia a doua ape: Rausorul, venit navalnic de prin zanoagele pline de lumina ale Iezerului, si Dambovita. Pe vremea stapanirii romane aici, pe Dealul Scarisoarei, a fost ridicat un castru roman care, asa cum o spun inscriptiile, a gazduit Cohorta II Flavia Bessorum; castrul acesta facea parte din vestitul Limes Transalutanus, val de aparare intins de la Dunare pana in Transilvania, menit sa apere hotarele de rasarit ale Daciei Felix. Īn epoca medievala, prin Rucar a trecut voievodul Tihomir al Fagarasului, intaiul descalecator in }ara Romaneasca.
Nu doar freamatul codrilor, zbuciumul apelor prin chei salbatice si aerul tare de munte umplu de incantare sufletul calatorului; la Rucar te-nveselesc mai ales, cum incofundabil o spune Vlahuta, "...casele albe presarate printre copaci, infatisarea mandra si voiniceasca a gospodarilor, chipul ruman al rucarencelor, portul lor adevarat romanesc, tesut, lucrat si inflorit de mana lor, c-o maiestrie pe care nu stiu singure de unde au invatat-o". De la Rucar catre nord, drumul paraseste valea urcand in serpentine stranse pe sub Varful Crucii si Curmatura Posadei peste Scarisoara, spre Podu Dambovitei. Dambovita formeaza aici chei de o neasemuita frumusete. Salbatice, cu pereti de calcar drepti, inalti cu numeroase izvoare ivite din inima stancilor cheile acestea, numite si Cheile Mari ale Dambovitei, se intind pe mai bine de 5 km. Ele pot fi strabatute numai cu piciorul, si asta doar daca, la ape mici, raul isi domoleste unda. La mijlocul cheilor se varsa in rau apa Ghimbavului venita sa aduca Dambovitei obolul de lumina si pastravi al Leaotei. Spre iesirea din Cheile Mari, apele Dambovitei isi dau mana cu cele ale Vaii Cheii ce-si aduna apele tot din cuprinsul Muntilor Leaota si le mana intr-un necontenit zbucium prin numeroasele chei pe care le sapa in pieptul muntelui inca de sus, de la Izvorul Rudaritei; tot in amonte, aproape de confluenta paraului Uluce cu Urdarita se afla Pestera de la Uluce, monument al naturii. Din lumea de basm a cheilor se iese la Podu Dambovitei, localitate asezata in causul depresiunii tectonice cuprinsa intre Dealul Sasului si Muntele Ghimbavului. Īn capatul de sus al satului, Dambovita isi da mana cu surata ei mai mica, Dambovicioara, venita de sub plaiurile Pietrii Craiului. Urmand drumul ce duce pe valea Dambovicioarei, curand dupa ce iesim din sat, pasii ne poarta prin alte chei impresionante. Stanci colturoase si prapastii ametitoare strang ca intr-o chinga apele raului ce curge involburat peste lespezi de piatra acoperite cu muschi. Desi intunecosi, peretii cheilor adapostesc vara sumedenie de flori ce dau culoare peisajului si veselesc ochiul. Dupa aproape 5 km valea se deschide putin in lunca ce adaposteste cele cateva casute ale catunului Dambovicioara. Dupa ce trecem si de ultima casa a satului, urmand drumul pe vale catre nord, in dreapta, pe o prispa de piatra, se deschide gura Pesterii Dambovicioara, una din primele pesteri cunoscute la noi. Mai departe drumul intra in cheile numite ale Brusturetului in cuprinsul carora numeroase izbucuri si izvoare limpezi invigoreaza apa Dambovicioarei; spre capatul cheilor in punctul pitoresc denumit "La Galgoaie" tasneste din strafundurile stancii un puternic izvor cu un debit impresionant. Iesind la lumina, pe o terasa mai larga, unde Valea cu Apa se uneste cu Valea Seaca, drumul ia sfarsit intalnind cantonul silvic si cabanele de la Brusturet. De aici pleca poteci spre inima Pietrei Craiului spre stanele din Grind si Creasta Sudica.
Drumul Vaii Dambovitei continua inspre nord printre plaiurile Papusii si padurile de la poalele Pietrei Craiului, intrand imediat de la plecarea din Podul Dambovitei in Cheile Plaiului Mare sau Cheile de Sus. Sapate de rau in calcarele Muntelui Iuga, cheile acestea stramte si intunecoase ascund in cuprinsul lor o pestera cunoscuta sub denumirea de Pestera Ursilor, astazi constituita intr-o interesanta rezervatie stiintifica. De la Berila, de unde se sfarsesc cheile, in amonte, drumul strabate lunci si luminisuri, ajungand curand in localitatea Satic, unde a trait Stanciu al Bratului, una din figurile legendare de haiduci de la sfarsitul secolului al XVIII-lea. Mai departe, drumul de apa al Dambovitei, odinioara folosit la plutaritul bustenilor, duce spre padurile intinse de la obarsie, acolo unde lacul Pecineagu oglindeste varfurile semete ale Fagarasului si Iezerului.
Alte articole din aceeasi categorie
Articolul apare in urmatoarele categorii:
Produse recomandate