Locuri si legende: Manastirea Curtea de Arges
Autor: Calin Colacel
Foto: Alex Gavan-Manastirea Curtea de Arges
Publicat in revista Cultura & Turism.ro
"Mie imi place sa cred ca mesterul Manole a vazut biserica aceasta ca pe o principesa in stare de rugaciune, ridicata pe valuri, cu bratele inaltate, implorand bunatatea lui Dumnezeu..."
Bartolomeu Anania
Dintre toate monumentele ce dadeau stralucire Argesului vechilor voievozi, se poate spune fara gres ca manastirea cladita de Neagoe Basarab (1512 - 1521) este cea mai insemnata constructie de arta si arhitectura bisericeasca.
Chintesenta a artei religioase romanesti, cu o arhitectura desavarsita, Sfanta Manastire a Argesului a fost inceputa la 1514 din porunca lui Neagoe Basarab ce isi dorea o zidire neasemuita, a carei frumusete si faima sa o intreaca pe cea a tuturor celorlalte biserici si manastiri ale Tarii Romanesti. La 7 ianuarie 1517, cand constructia a fost terminata, ctitorul o numea cu dragoste "manastirea domniei mele de la Arges". Dupa cum aduc marturie izvoarele timpului, domnitorul a ridicat biserica pe locul unui vechi locas care inainte vreme nu fusese altul decat inima primei Mitropolii a Tarii Romanesti. Pe aceasta, afland-o Neagoe "daramata si neintarita... a zidit-o si a inaltat-o din temelii" asa cum ne incredinteaza Gavriil Protul, unul din cronicarii de la curtea domneasca. Rasfoind paginile lucrarii sale "Viata si traiul sfintiei sale parintelui nostru Nifon, patriarhul Tarigradului" aflam prima descriere - facuta in pitorescul limbaj cronicaresc al vremii - a sfantului locas: "... si zidi asta sfanta biserica tot din piatra cioplita si sapata cu flori . . . si au facut pre mijlocul tinzii bisericii 12 stalpi inalti, tot din piatra cioplita si invartiti frumos si minunati. Iar ferestrele bisericii si ale altarului, tot scobite si razbatute prin piatra cu mare mestesug le facu; si la mijloc o ocoli cu un brau de piatra impletit in trei vite, si imprejurul bisericii facu ca o streasina tot marmura alba, cioplita cu flori... si turlele tot cioplite cu flori si unele sucite si aurite cu aur."
Tot astfel o pomenesc in scrierile lor si calatorii straini ajunsi in aceste locuri, vestitul Paul de Alep, ce a vizitat Tarile Romane pe la mijlocul celui de-al XVII-lea veac, considerand-o chiar "una din minunile lumii". Īntr-adevar, pasind pe poarta parcului ce inconjoara biserica ramai uimit de monumentalitatea cladirii, de elegantele si maiestritele dantelarii in piatra ce impodobesc peretii exteriori ai lacasului, de braul impletit ce incinge biserica, de zveltetea si inedita forma rasucita a turnurilor ce se avanta spre cer. Un alt element ce confera unicitate monumentului il constituie nisele superioare terminate prin arcuri la intalnirea carora sta asezat, asemeni unui strajer al bisericii, un porumbel de piatra care are in cioc un clopotel ce-si face auzit sunetul cristalin la adierea vantului.
In preajma bisericii se gaseste o alta bijuterie arhitectonica - "Fantana lui Manole". Ea aminteste de povestea lui Manole si a celor "noua mesteri mari" care, desavarsind biserica, sunt lasati sa moara pe acoperis dupa ce Neagoe Basarab, din teama ca ei sa nu mai zideasca o alta biserica la fel de frumoasa daduse porunca sa fie ridicate schelele. Asemeni lui Icar, ei isi fauresc aripi din sindrila cu care nadajduiesc sa poata zbura si sa se aseze lin pe pamant. Ei insa pier cu totii, prabusindu-se langa biserica la temelia careia legenda spune ca Manole, spre a impiedica daramarea zidului si a da viata edificiului, isi zidise sotia si copilul. Legenda - mitul central al spiritualitatii romanesti in aprecierea lui Mircea Eliade - devine astfel o cutremuratoare metafora a ideii de jertfa intru creatie. Pe locul unde a cazut Manole a aparut un izvor a carui apa limpede curge pana in ziua de astazi...
Foto: Alex Gavan-Manastirea Curtea de Arges
Publicat in revista Cultura & Turism.ro
"Mie imi place sa cred ca mesterul Manole a vazut biserica aceasta ca pe o principesa in stare de rugaciune, ridicata pe valuri, cu bratele inaltate, implorand bunatatea lui Dumnezeu..."
Bartolomeu Anania
Dintre toate monumentele ce dadeau stralucire Argesului vechilor voievozi, se poate spune fara gres ca manastirea cladita de Neagoe Basarab (1512 - 1521) este cea mai insemnata constructie de arta si arhitectura bisericeasca.
Chintesenta a artei religioase romanesti, cu o arhitectura desavarsita, Sfanta Manastire a Argesului a fost inceputa la 1514 din porunca lui Neagoe Basarab ce isi dorea o zidire neasemuita, a carei frumusete si faima sa o intreaca pe cea a tuturor celorlalte biserici si manastiri ale Tarii Romanesti. La 7 ianuarie 1517, cand constructia a fost terminata, ctitorul o numea cu dragoste "manastirea domniei mele de la Arges". Dupa cum aduc marturie izvoarele timpului, domnitorul a ridicat biserica pe locul unui vechi locas care inainte vreme nu fusese altul decat inima primei Mitropolii a Tarii Romanesti. Pe aceasta, afland-o Neagoe "daramata si neintarita... a zidit-o si a inaltat-o din temelii" asa cum ne incredinteaza Gavriil Protul, unul din cronicarii de la curtea domneasca. Rasfoind paginile lucrarii sale "Viata si traiul sfintiei sale parintelui nostru Nifon, patriarhul Tarigradului" aflam prima descriere - facuta in pitorescul limbaj cronicaresc al vremii - a sfantului locas: "... si zidi asta sfanta biserica tot din piatra cioplita si sapata cu flori . . . si au facut pre mijlocul tinzii bisericii 12 stalpi inalti, tot din piatra cioplita si invartiti frumos si minunati. Iar ferestrele bisericii si ale altarului, tot scobite si razbatute prin piatra cu mare mestesug le facu; si la mijloc o ocoli cu un brau de piatra impletit in trei vite, si imprejurul bisericii facu ca o streasina tot marmura alba, cioplita cu flori... si turlele tot cioplite cu flori si unele sucite si aurite cu aur."
Tot astfel o pomenesc in scrierile lor si calatorii straini ajunsi in aceste locuri, vestitul Paul de Alep, ce a vizitat Tarile Romane pe la mijlocul celui de-al XVII-lea veac, considerand-o chiar "una din minunile lumii". Īntr-adevar, pasind pe poarta parcului ce inconjoara biserica ramai uimit de monumentalitatea cladirii, de elegantele si maiestritele dantelarii in piatra ce impodobesc peretii exteriori ai lacasului, de braul impletit ce incinge biserica, de zveltetea si inedita forma rasucita a turnurilor ce se avanta spre cer. Un alt element ce confera unicitate monumentului il constituie nisele superioare terminate prin arcuri la intalnirea carora sta asezat, asemeni unui strajer al bisericii, un porumbel de piatra care are in cioc un clopotel ce-si face auzit sunetul cristalin la adierea vantului.
In preajma bisericii se gaseste o alta bijuterie arhitectonica - "Fantana lui Manole". Ea aminteste de povestea lui Manole si a celor "noua mesteri mari" care, desavarsind biserica, sunt lasati sa moara pe acoperis dupa ce Neagoe Basarab, din teama ca ei sa nu mai zideasca o alta biserica la fel de frumoasa daduse porunca sa fie ridicate schelele. Asemeni lui Icar, ei isi fauresc aripi din sindrila cu care nadajduiesc sa poata zbura si sa se aseze lin pe pamant. Ei insa pier cu totii, prabusindu-se langa biserica la temelia careia legenda spune ca Manole, spre a impiedica daramarea zidului si a da viata edificiului, isi zidise sotia si copilul. Legenda - mitul central al spiritualitatii romanesti in aprecierea lui Mircea Eliade - devine astfel o cutremuratoare metafora a ideii de jertfa intru creatie. Pe locul unde a cazut Manole a aparut un izvor a carui apa limpede curge pana in ziua de astazi...
Alte articole din aceeasi categorie
Articolul apare in urmatoarele categorii:
Produse recomandate