Ulei de Ricin, 100 ml Uleiul de ricin are proprietati regenerante, nutritive si emoliente asupra epidermei uscate, unghiilor cu tendinta de rupere si exfoliere, precum si asupra parului tern, devitalizat, casant. Proprietati: Uleiul de ricin este utilizat intern in constipatii spastice, pregatirea preoperatorie, pregatirea pentru investigatii la nivelul tubului digestiv. Uleiul de ricin este folosit ca uz extern pentru intarirea unghiilor si stimularea genelor si a firelor de par. Uz intern: - in doze mici (2-10g) este laxativ. - in doze mari (15-40g) este purgativ. Uz extern: -intareste unghiile, stimuleaza cresterea genelor si a firelor de par. Uleiul de RICIN (Ricinus communis) Ricinul este o planta oleaginoasa, perena, din familia Euphorbiaceae, specia Ricinus, originara din Africa si India. Fiind o planta tropicala, in Romania se cultiva in regiunile de sud pentru semintele sale bogate in ulei sau in scop ornamental. Ricinul are o inaltime cuprinsa intre 1,5-23 de metri, cu tulpina neteda, lipsita de perisori, cu frunze lungi petiolate si lucioase de culoare verde sau rosie. Florile cresc grupate, au culoare galbena sau rosie, iar fructul este o capsula spinoasa cu 2-3 seminte de culoare brun-roscata. Din semintele de ricin, prin presare la rece se obtine un ulei de culoare galbuie, din care se recomanda consumul intern in cantitate mica si extern pentru diferite afectiuni. Uleiul de ricin contine o substanta pe nume ricina cu efect laxativ. O atentie deosebita se acorda semintelor de ricin, deoarece ricina are si efecte toxice, care duc la aglutinarea globulelor rosii. Consumul a 10 seminte de ricin poate fi letala pentru un adult. Uleiul de ricin contine: aminoacizi, acid ricinoleic, acid streatic, minerale, proteine, Omega 6, vitamina E etc. Proprietati terapeutice: antibacterian, antiinflamator, antioxidant, emolient, hidratant, purgativ, regenerant etc. Rolul componentelor: Specie din familia Euphorbiaceae cu presupusa origine in Africa, Abisinia; ierboasa, inalta de pana la 3 m, cu frunze foarte mari, palmat lobate cu segmente serate, acute; flori mici, unisexuate dispuse in racem, cele femele in partea superioara, iar cele mascule in partea inferioara; fructul o capsula mare de 13-15 mm, tricoca, cu 3 seminte. In regiunile calde este vivace si arborescent. In regiunile temperate, ca planta de cultura, este anuala. Planta, cunoscuta de asemenea si ca Palma(e) Christi sau arborasul minune a fost mult utilizat in lumea antica de catre egipteni, romani si greci. Seminte de ricin au fost gasite in mormintele egiptene datand din anii 4000 i.Hr.; uleiul, care arde incet, a fost folosit pentru lampi. Herodot nota utilizarea uleiului din semintele de ricin in lampile de iluminare, in unguente pentru corp, si pentru imbunatatirea cresterii si texturii parului. Cleopatra era vestita pentru intrebuintarea sa pentru a-i lumina albul ochilor. In Papyrus Ebers, un vechi tratat medical egiptean datand din 1552 i.Hr. si tradus in 1871, uleiul de ricin era descris ca laxativ. In Dioscorides De Materia Medica era considerat util pentru rani deschise in zona capului, afectiuni parazitice ale pielii, inflamatii ale zonei perineale, obstructii si rani ale uterului, cicatrici, dureri de urechi; se considera ca administrat cu multa apa, ajuta la eliminarea apei din organism odata cu golirea continutului intestinal, si de asemenea a viermilor intestinali. Utilizarea uleiului de ricin in India a fost documentata inca din 2000 i.Hr. in special in lampi, iar in medicina in sistemele traditionale Unani, Ayurveda si altele, ca laxativ, purgativ si catartic. Medicina traditionala Ayurvedica considera uleiul de ricin regele remediilor pentru tratarea bolilor artritice. In China, uleiul din semintele de ricin a fost de asemenea utilizat de secole, prescris atat intern cat si pentru aplicatii locale sub forma de pansamente. A mai fost folosit de catre civilizatiile foarte vechi, in ritualuri de sacrificare pentru imbunarea zeitatilor. Ricinina, substanta extrasa din semintele de ricin este o substanta toxica iar intoxicatii, accidentale cat si intentionate, se cunosc de secole, dar agentul cauzativ a ramas incert pana in 1888 cand Stillmark a atribuit toxicitatea fructelor lecitinei ricina. Astazi cunoastem faptul ca ricina este prezenta in semintele de ricin in proportie de pana la 5%. Aproape un secol mai tarziu, principiul tocic al ricinei a fost elucidat de catre Endo si colaboratorii, cand acestia au identificat ricina si alte toxalbumine ca RNA N-gligozidaze. Ricina este extrem de tocixa " introdusa parenteral are proprietatea de a aglutina globulele rosii ale sangelui. Activitatea sa este totusi distrusa la 100 grade. Uleiul gras din semintele de ricin intrebuintat in farmacii se obtine din semintele care in prealabil se decortica, apoi miezul se sfarma si se preseaza la rece, faza in care se obtine cam 45% ulei gras care apoi se purifica prin trecerea unui curent de vapori de apa la 100-110°C; uleiul se filtreaza apoi sub presiune prin carbune. Ricina sub actiunea curentului cald de vapori de apa este coagulata si retinuta prin filtrarea sub presiune. Constituentii chimici majori din uleiul de ricin sunt triacil-glicerolii continand la C18 un acid gras hidroxilat nesaturat: (R)-(+)-12-hydroxy-Z-octadec-9-enoic acid, cunoscut de asemenea ca acid ricinoleic (85"92%). Alti acizi grasi prezenti sunt: acidul palmitic (2% maximum), stearic (2.5% maximum), oleic si izomerii sai (2.5"6.0%), linoleic (2.5"7.0%), linolenic (2.5% maximum), eicosenoic (1.0% maximum), alti acizi (1.0% maximum). Semintele mai contin o mare cantitate de ferment numit lipaza ce prezinta importanta in lipogeneza si lipoliza substantelor grase. Astfel, ricinul are mare importanta economica prin uleiul sau gras, atat in scopuri industriale ca lubrifiant, in pictura, etc. cat si in scopuri farmaceutice si cosmetice. Uleiul de ricin se produce in jurul a 1 milion de tone pe an, cultivat fiind in special in India, China si Brazilia. Planta, si in special semintele, dupa extragerea uleiului, sunt bogate surse de proteine si sunt folosite ca suplimente de furaje pentru animale. Pentru a depasi problema toxicitatii cercetatorii au incercat sa obtina un soi de ricin non-toxic, dar cu putin succes pana acum. Astazi, din datele de specialitate culese cunoastem ca ricinul are atat utilizari descrise in farmacopee si documente atestate, cat si in sistemele de medicina traditionala in lume, ca tratament de scurta durata (3-5 zile) pentru constipatie acuta atunci cand alte metode dietare sau laxative de volum nu au dovedit o imbunatatire adecvata; ca si catartic, utilizat pentru evacuarea intestinului inainte de interventii chirurgicale; extern in dermatoze topice si dermatite; ca si emenagog, pentru inducerea travaliului, tratamentul arsurilor, bronsitelor, in diaree, dureri de urechi, hemoroizi, pneumonie, reumatism si luxatii. Nu este indicata utilizarea in constipatii cronice pentru ca poate inlatura simptomele dar nu si cauzele. Gustul este oarecum neplacut, poate cauza greata la unele persoane. Uleiul are efecte antimatreata remarcabile. Uleiul este bine tolerat de piele si astfel este uneori utilizat ca vector pentru preparate medicinale sau cosmetice.
