„Iata, in cuvintele Aurei Christi, curgand abundent, din surse ascunse, fluidul vivifiant al poeziei, sa nu ne temem de retorica majusculelor, al marei Poezii.” (Nicolae Balota) „Aura Christi este cea care poseda cel mai profund sensul tragicului. Discursul sau liric, de o forta verbala si imaginativa exceptionale, nu evita pathosul.” (Sorin Alexandrescu) „Aici totul e grav. Nici ludicul, nici parodicul, nici oboseala contextului postindustrial si nici tendintele destructurante ale postmodernilor nu au trecere. Modernitatea Aurei Christi e una esentiala, organica, refractara modelor, nazuind spre reinterpretarea semnelor si universaliilor; intrebarile pe care si le pune ea au fost si ale inaintasilor, iar raspunsurile transcend achizitiile, relevand evolutia constiintei in mers, relevand evolutia unei creatoare de mana intai, cu totul personala. Scrieri mai noi, Labirintul exilului (2000), Elegii nordice (2002) si altele confirma consecventa cu sine a unei constiinte exemplare.” (Constantin Ciopraga) „Ma auzi tu, oare, instrainato? Am citit poeziile tale la ceas de seara, pe o terasa, avand in fata colinele Ierusalimului. Eu nu sunt un bun comentator de poezie, cei care au scris despre poezia ta te-au «prins» foarte bine, ai forta, un simt rar al tragicului si antene pentru transcendenta, fara sa cazi (din fericire) in ceea ce se cheama «poezie religioasa». E un instinct pagan care te fereste de o excesiva «crestinare» a poeziei chiar si in Psalmi.” (Leon Volovici - fragment dintr-o scrisoare) Clapeta din dreapta: „E simplu: il vad pe Dumnezeu ca pe un partener de dialog, cu care ma cert nu rareori. Citesc adesea serile din Noul Testament mai ales; ei, si atunci incepe fierberea... Nu prea merg la biserica decat atunci cand simt imperios nevoia – adevar pentru care Mama de pilda ma cearta cateodata. Duc biserica mea cu mine; asa pot sa ma rog oriunde, oricand. Spre deosebire de Cioran, eu cred ca nu Diavolul a facut lumea, ci Dumnezeu; doar ca spre sfarsitul Facerii a obosit un pic; se intampla intrucatva ca intr-o proza a lui Rilke, in care cele doua maini ale Domnului se iau la intrecere si se pare ca stanga profita de oboseala dreptei... Ma si intreb uneori, pe urmele lui Unamuno: cine sunt eu sa-i cer socoteala lui Dumnezeu pentru ca lumea in care traim e asa cum e? (Are dreptul, oare, o ganganie sa-si aroge obraznicia de a se ciondani cu El, cu nimeni altcineva decat cu El?!!) Si tot ca Unamuno, invocandu-l pe Oberman, imi raspund: da, caci pentru lume, pentru univers eu sunt nimeni, nu insemn nimic, pentru mine insa sunt totul.” „Gradini austere a stat – da, incredibil – in sertarele catorva edituri circa sapte ani; ani de izolare atroce, de singuratate dorita, iubita, hulita si, iar si iar, iubita... E un volum publicat dupa o perioada de seceta, cand mi se parea – pana la o neagra manie! – ca nu voi mai scrie niciodata poezie... Nici cartea de debut n-am asteptat-o atatea... secole. E un volum care a circulat pe internet, prietenii trimitandu-mi mesaje, scrisori, cronici ad-hoc despre cartea mea de psalmi in raspar.” (Aura Christi) Clapeta din stanga: „Faptul ca Gradinile austere au trecut prin PC-ul meu mi-a prilejuit o bucurie, o tulburare de zile aurorale. Nu m-am putut abtine si am citit cateva poeme. N-am mai putut apoi s-o las din mana. M-a invaluit si m-a luat pe sus cutremurata spiritualitate vitala care strabate versurile. Asta nu mi se intampla prea des, citind poezie contemporana”. (Zoltan Terner) „Dintr-un presupus outsider al generatiei ’90, Aura Christi ajunge o figura pregnanta a congenerilor ei, recupereaza teren (literar) printr-o maturizare cu totul spectaculoasa.” (Mihail Galatanu) „Mignona si bataioasa, cheltuind pasionalitate, razboinica in pofida fragilitatii, imprastiind texte curajoase pe care amicii internauti nu ezita a le califica «dinamita curata», suparand pe multi, scriind febril, asumandu-si riscurile Balcaniei («linsata», pedepsita, izolata etc.), Aura Christi, citand «vorbele atroce» ale iubitului Nietzsche, vrea sa devina ceea ce este: poeta. (...) Metamorfoza e izbitoare; discursul a devenit sincopat, auster, de o incantatie adumbrita, cerebrand «viata de vis», testand – prin «poemele de iubire» – temele grave (relatia cu maestrul, divinitatea, moartea, poezia) pentru a conchide ca, doar povestita, viata e traita. Multi dintre exegetii Aurei Christi au subliniat «fulminanta ascensiune» a poetei. Penetranta, Aura Christi a avut sansa de a fi fost vazuta in mediile bucurestene. Dar meritele poetei, dincolo de suportul valoric, stau si in tenacitatea autoconstructiei, promovand – programatic – «ruptura».” (Adrian Dinu Rachieru)
