Inscrie firma »
Regimuri matrimoniale. Partea generala

Regimuri matrimoniale. Partea generala

Producator: Universul Juridic
2% reducere pentru contactele prin clubafaceri.ro
 

Prezentare Regimuri matrimoniale. Partea generala

Opusculul de fata nu face decat sa stranga intre copertele sale cursurile de regimuri matrimoniale pe care le-am sustinut in ultimii ani la Facultatea de Drept a Universitatii Babes-Bolyai din Cluj. Chiar in stadiul actual al legislatiei de familie, Facultatea noastra de Drept si-a sumat riscul de a organiza cursuri de - ceea ce clasic se intituleaza, regimuri matrimoniale. Ratiunea unor asemenea cursuri a fost recompunerea traditiei civile a dreptului familiei, prin introducerea unei materii dedicate exclusiv efectelor patrimoniale ale casatoriei. Doua au fost temeiurile Facultatii in consacrarea unei asemenea discipline. Convingerea ca actuala stare legislativa nu poate continua la infinit, reforma legislativa impunandu-se - intr-un final, si in sfera raporturilor patrimoniale de familie. Apoi, certitudinea ca prezentarea in avanpremiera sau rememorarea unor notiuni si institutii atasate dreptului patrimonial al familiei nu constituie decat un beneficiu pentru cei care maine se vor confrunta cu o legislatie care va resuscita efectiv domeniul regimurilor matrimoniale. Regimuri matrimoniale? Da! Cursul care urmeaza nu vrea sa substituie sau sa se suprapuna peste disciplina clasica a dreptului familiei. Ramane de resortul acesteia, deocamdata, sa prezinte raporturile patrimoniale dintre soti, astfel cum sunt reglementate de lege lata. Noua disciplina nu se constituie - pentru prezent, decat in prezentarea sistemului de reglementari complexe care au guvernat sau pot guverna sfera raporturilor patrimoniale dintre soti. Din acest motiv, regimurile matrimoniale se prezinta ca o disciplina fara lege lata, care se intemeiaza totusi pe drept. Pe cel trecut si pe cel comparat. Si pe nazuinta unuia mai adecvat decat cel prezent. Departarea care este intre fapt si drept este apreciata - si in aceasta materie, cu singura unitate de masura posibila: virtualitatea ultimului de a-l intelege pe primul. Inainte de a fi lege sau de a se aplica, dreptul este o idee. Iar efortul nostru a fost insufletit de ratiunea didactica a infatisarii unei idei despre ceea ce ar putea fi regimurile matrimoniale. In ce masura am reusit, urmeaza sa decida fiecare dintre Dumneavoastra! Paul Vasilescu
PREZENTARE S*******************
MEMBRU
GRATUIT
S*******************
1 545 960 accesari
Pentru a vizualiza datele companiei
S*******************
va rugam sa va autentificati accesand urmatorul buton:
Login
Activitate firma: carti - vanzari carti - depozit de carte

PRODUSE ASEMANATOARE CU REGIMURI MATRIMONIALE. PARTEA GENERALA

Regimuri matrimoniale. Partea generala. Editia a II-a revizuitaRegimuri matrimoniale. Partea generala. Editia a II-a revizuita
Regimuri matrimoniale. Partea generala. ...
Opusculul de fata nu face decat sa stranga intre copertele sale cursurile de regimuri matrimoniale pe care le-am ...
RON 32
Regimurile matrimoniale potrivit noului Cod civilRegimurile matrimoniale potrivit noului Cod civil
Regimurile matrimoniale potrivit noului ...
Cartea aduce in atentia cititorilor un studiu asupra regimurilor matrimoniale reglementate de noul Cod civil, aplicabil ...
RON 22
Dreptul familiei si actele de stare civilaDreptul familiei si actele de stare civila
Dreptul familiei si actele de stare civi...
Cursul de fata prezinta o analiza detaliata a dreptului familiei, ca ramura a sistemului de drept, raportat la noua ...
RON 39.99
Raporturile patrimoniale dintre soti potrivit noului Cod civilRaporturile patrimoniale dintre soti potrivit noului Cod civil
Raporturile patrimoniale dintre soti pot...
9Lucrarea de fata analizeaza problematica raporturilor patrimoniale dintre soti in reglementarea noului Cod civil, ...
RON 22
Drept civil. Obligatiile. Faptul juridic. In reglementarea Coului Cod CivilDrept civil. Obligatiile. Faptul juridic. In reglementarea Coului Cod Civil
Drept civil. Obligatiile. Faptul juridic...
Materia raporturilor juridice patrimoniale si nepatrimoniale dintre persoane ca subiecte de drept civil, a raporturilor ...
RON 107.1
Raporturile dintre Guvern si ParlamentRaporturile dintre Guvern si Parlament
Raporturile dintre Guvern si Parlament
Intregul demers stiintific intreprins isi propune sa realizeze o prezentare generala a raporturilor existente intre ...
RON 39.9
Comentariile Codului civil - FamiliaComentariile Codului civil - Familia
Comentariile Codului civil - Familia
Lucrarea analizeaza dispozitiile noului Cod civil in materia familiei, fiind evidentiate numeroase elemente de noutate ...
RON 60
Noul Cod civil. Persoana fizica. Despre familieNoul Cod civil. Persoana fizica. Despre familie
Noul Cod civil. Persoana fizica. Despre ...
Noul Cod civil. Persoana fizica. Despre familie (art. 1-186, art. 252-534) Comentarii si explicatii Lucrarea surprinde ...
RON 125
Mostenirea legala. LiberalitatileMostenirea legala. Liberalitatile
Mostenirea legala. Liberalitatile
Dreptul succesoral si liberalitatile constituie cheia de bolta a constructiei juridice a dreptului civil. Cronologic, ...
RON 25.6

REGIMURI MATRIMONIALE. PARTEA GENERALA ESTE LISTAT IN: