Inscrie firma »
Putem creste copii buni intr-o lume negativa!

Putem creste copii buni intr-o lume negativa!

Producator: Curtea Veche
2% reducere pentru contactele prin clubafaceri.ro
 

Prezentare Putem creste copii buni intr-o lume negativa!

Copiii sunt oglinda parintilor, se spune �" si pe buna dreptate. Insa imaginea reflectata se schimba de la o epoca la alta. Lumea in care suntem nevoiti sa ne crestem copiii se transforma rapid. Conflictul dintre generatii este mai acut ca oricand, iar carierele parintilor au, de multe ori, un efect nociv asupra vietii de familie. Mai rau, stirile si programele TV estompeaza valorile morale perene. Zig Ziglar ne arata aici ca nu sunt importante doar genele mostenite, mediul de viata, educatia, anturajul sau banii. Important este si cat timp petrecem cu copiii nostri, cum ii invatam ce e disciplina, in ce fel ne manifestam iubirea parinteasca, ce sfaturi le dam, cata rabdare avem cu ei si pana unde merge toleranta noastra. E cazul sa ne intrebam cum ne crestem, in realitate, copiii. Ii cunoastem, cu adevarat? Stim ce probleme au? Ne spun ei, oare, tot ce au pe suflet? Suntem noi cei la care vin sa ceara sfaturi? Cartea aceasta demonstreaza un lucru simplu, dar pe care multe familii il ignora cu obstinatie: parintii determina in mod esential viitorul copiilor lor. Daca va doriti copii optimisti, increzatori in sine, perseverenti, cu umor, afectuosi, atenti, loiali, responsabili, devotati, entuziasti si cu o atitudine mentala pozitiva, atunci urmati sfaturile din aceasta carte. Veti fi niste parinti mai fericiti. Zig Ziglar (1926"2012) a fost un celebru orator si autor de carti motivationale. S-a nascut in Alabama, a avut 11 frati si surori si a ramas orfan de tata la varsta de 6 ani. In tinerete s-a inscris la colegiu, insa a renuntat ulterior la cursuri si a inceput sa lucreze ca agent de vanzari. Din 1970, Ziglar s-a dedicat carierei de orator motivational, incepand sa tina discursuri pe tot cuprinsul Statelor Unite. In 1975, i-a fost publicata prima carte �" primul bestseller. A fondat compania Ziglar Inc., pe care a condus-o in calitate de presedinte. Inca de la inceput, menirea companiei a fost aceea de a-i ajuta pe cei care au dorit sa-si puna in valoare toate resursele fizice, intelectuale si spirituale. Sute de organizatii din lumea intreaga ii studiaza cartile, programele video si casetele audio sau participa la cursurile companiei sale de formare a angajatilor. Ziglar a scris aproape 30 de carti �" despre dezvoltare personala, vanzari, leadership, etica, performanta, persuasiune, succes profesional si personal, dar si despre relatiile de cuplu. Dupa 30 de ani de activitate ca lector, a fost distins cu Cavett Award de catre National Speakers Association din SUA. De-a lungul deceniilor, a calatorit in lumea intreaga si �" in fata unui public foarte eterogen �" si-a transmis mesajele mereu cu umor, speranta si entuziasm. De asemenea, a avut aparitii publice alaturi de figuri celebre ale Americii, precum Ronald Reagan, Norman Vincent Peale, Paul Harvey, Art Linkletter si Robert Schuller, dar si numerosi congresmeni si guvernatori americani.
PREZENTARE S*******************
MEMBRU
GRATUIT
S*******************
1 545 960 accesari
Pentru a vizualiza datele companiei
S*******************
va rugam sa va autentificati accesand urmatorul buton:
Login
Activitate firma: carti - vanzari carti - depozit de carte

PRODUSE ASEMANATOARE CU PUTEM CRESTE COPII BUNI INTR-O LUME NEGATIVA!

Motive pentru a zambiMotive pentru a zambi
Motive pentru a zambi
Fiecare dintre noi are nevoie de un cuvant bun, de sustinere, pentru a putea trece peste dificultatile cotidiene. Cartea ...
RON 20.4
Alte motive pentru a zambiAlte motive pentru a zambi
Alte motive pentru a zambi
O sursa motivationala! Cartea lui Zig Ziglar cuprinde anecdote pline de umor, povesti semnificative din viata sa si a ...
RON 17
Alte motive pentru a zambiAlte motive pentru a zambi
Alte motive pentru a zambi
O sursa motivationala! Cartea lui Zig Ziglar cuprinde anecdote pline de umor, povesti semnificative din viata sa si a ...
RON 20
Liderul poti fi tuLiderul poti fi tu
Liderul poti fi tu
Cum sa-ti faci prieteni, sa ii influentezi pe oameni si sa reusesti intr-o lume aflata in permanenta schimbare Vremea ...
RON 21.25
Tanar si bogat. Cum sa faci avere de tanar, pentru totdeauna - Editia a II-aTanar si bogat. Cum sa faci avere de tanar, pentru totdeauna - Editia a II-a
Tanar si bogat. Cum sa faci avere de tan...
Aceasta carte se refera la felul in care am pornit noi la drum, neavand nimic, si ne-am retras din activitate eliberati ...
RON 29.75
Secretele succesului in era digitalaSecretele succesului in era digitala
Secretele succesului in era digitala
In lumea contemporana, caracterizata de aparitia retelelor de socializare, dominatia e-mailului si inlocuirea ...
RON 23.8
Personalitate.Plus- ghid pentru parintiPersonalitate.Plus- ghid pentru parinti
Personalitate.Plus- ghid pentru parinti
V-ati intrebat vreodata de ce copilul dumneavoastra nu se poarta asa cum v-ati fi asteptat sa o faca? De ce un copil ...
RON 22.1
Personalitate Plus- ghid pentru parintiPersonalitate Plus- ghid pentru parinti
Personalitate Plus- ghid pentru parinti
V-ati intrebat vreodata de ce copilul dumneavoastra nu se poarta asa cum v-ati fi asteptat sa o faca? De ce un copil ...
RON 26
Comunicarea eficienta cu copiii (acasa si la scoala) - Editia a III-aComunicarea eficienta cu copiii (acasa si la scoala) - Editia a III-a
Comunicarea eficienta cu copiii (acasa s...
Sunteti parinte sau profesor? Aceasta carte este pentru dumneavoastra! Pentru a oferi o imagine cat mai completa asupra ...
RON 18.7

PUTEM CRESTE COPII BUNI INTR-O LUME NEGATIVA! ESTE LISTAT IN: