Producator: Universitara 2% reducere pentru contactele prin clubafaceri.ro
Prezentare Hotararile CEDO in cauzele impotriva Romaniei
Hotararile CEDO in cauzele impotriva Romaniei - 2011 - Analiza, consecinte, autoritati potential responsabile (volumul VII) Volumul cuprinzand hotararile Curtii Europene a Drepturilor Omului pronuntate in cauzele impotriva Romaniei in anul 2011, ca si primele 6 volume (1998-2010), acopera o necesitate de mare importanta in viata judiciara, in primul rand, in activitatea autoritatilor publice precum si in mediile universitare, relevand un interes general semnificativ pentru intreaga societate. De la inceput, observam cu placere ca “materia prima” este randuita cu pricepere si cu migala judecatorului devotat misiunii sale si incadrata in tiparele textelor Conventiei, respectand cu fidelitate dispozitivul fiecarei hotarari. Aceasta ordine metodica face ca accesul la temele si hotararile interesate, in mod concret, sa fie facil si rapid, iar publicarea la inceputul acestui an a tuturor hotararilor contra Romaniei, pronuntate in perioada ianuarie-decembrie 2011, de Curtea Europeana a Drepturilor Omului, este merituoasa si laudabila pentru tinerii judecatori, coordonati de domnul judecator Dragos Calin, cat si pentru Editura Universitara, sub auspiciile prof. univ. dr. Mihai Sandru. Promptitudinea elaborarii si publicarii acestui volum, in continuarea celorlalte, rezolva, pentru viata judiciara, legislativa si executiva, problema informarii operative asupra jurisprudentei recente a Curtii, in conditiile in care, de regula, publicarea obligatorie in Monitorul Oficial a acestor hotarari se face cu foarte mare intarziere. Remarcabile, sunt, insa, observatiile si concluziile, relevand cele mai semnificative rezolvari si considerente din hotarari, pe care, autorii punand in valoare cultura lor asupra dreptului European al drepturilor omului si a jurisprudentei CEDO, le integreaza armonios si elocvent in acest tezaur de jurisprudenta. Dar, concluziile nu se opresc numai aici; adevaratul lor merit si marea utilitate stau in evaluarea cauzelor care au generat incalcarile stabilite de Curte, punand in evidenta cu exigenta si impartialitate, imperfectiunile si gravele disfunctii de ordin legislativ, judiciar si din practicile administratiei publice precum si unele din solutiile adoptate in anul 2011. Constat ca in concluzii se formuleaza clar si raspicat cateva observatii (pe care le-am facut si noi inca din august 2003, in mod repetat in numeroase lucrari si luari de pozitie) vizand probleme structurale si de o profunda gravitate, frecvent subliniate in hotararile Curtii: - ”Romania este printre putinele state din Europa fara un cadru legislativ” privind existenta unei proceduri interne de recurs efectiv pentru asigurarea termenului rezonabil de judecata a cauzelor, ceea ce a relevat si Raportul Comisiei de la Venetia”; - “Practica judecatoreasca neunitara a instantelor judecatoresti reprezinta, fara indoiala, o problema de sistem sanctionata frecvent de Curte (hotararea Zelca si altii din 6 septembrie 2011), un instrument eficient fiind recursul in interesul legii, a carui compatibilitate cu garantiile din art. 6 par. 1 depinde de “promptitudinea cu care este folosit si de claritatea continutului hotararii date”; - ”Solutiile Curtii din cauzele Mihaies si Sentes, pronuntate la 6 decembrie 2011, extrem de importante pentru instantele interne, sunt de natura sa puna capat controversei legate de respectarea drepturilor garantate in contextul reducerii cu 25% a salariilor, ca urmare a aplicarii Legii nr. 118/2010 privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar” si altele. Relativ la aceste doua decizii, insa, apreciem ca recunoasterea, de principiu, a marjei nationale de reglementare, nu poate fi “discretionara”, ci ea trebuie sa fie exercitata in acord cu principiile stabilite in jurisprudenta Curtii; asa fiind, in cele doua cauze, Curtea a constatat ca statul roman nu a depasit marja de apreciere si nu a rupt justul echilibru intre cerintele de interes general ale colectivitatii si protectia drepturilor garantate ale individului, intrucat masura reducerii salariului lunar cu 25%, pe o durata de timp scurta, de numai 6 luni (3 iulie - 31 decembrie 2010), in scopul asigurarii echilibrului bugetar si in circumstantele speciale de criza economico-financiara, nu a fost o sarcina disproportionata si excesiva pentru reclamanti. Numai astfel, solutiile Curtii sunt si pot ramane de principiu, fiind aplicabile doar in asemenea circumstante si cu respectarea criteriilor jurisprudentei CEDO relative la interpretarea art. 14-15 din Conventie si, ca atare, la aplicarea art. 53 din Constitutia Romaniei, relative la restrangerea exercitiului unor drepturi fundamentale. Or, Curtea nu a ascultat sau nu a vrut sa auda de faptul ca aceste restrangeri, in realitate, s-au aplicat nelimitat si in mod definitiv, cu nesocotirea Legii nr. 118/2010, declarata constitutionala tocmai pentru ca restrangerea (reducerea) era limitata la o perioada de numai 6 luni. De asemenea, Curtea a inserat in considerentele deciziei Mihaies si Sentes o simpla trimitere la hotararea din cauza Muresanu c. Romaniei (din 15 iunie 2010, nr. 12821/05), in care ingerinta relativa la salariul neacordat a fost calificata ca o incalcare a art. 1 par. 1 din Protocolul aditional nr. 1 la Conventie. Un capitol important si foarte bogat in date actualizate este acordat in concluzii “efectelor” hotararii pilot din 12 octombrie 2010 in cauza Maria Atanasiu si altii c. Romaniei, formulandu-se limpede observatia ca “pana in prezent (dupa 1 an si 4 luni) nu au fost adoptate masuri legislative cu caracter general” impuse de aceasta hotarare, ceea ce accentueaza starea de incertitudine si depresie sociala constanta de multi ani si releva sentimentul ca solutiile eventuale ce vor fi luate de puterea executiva si cea legislativa nu vor putea satisface exigentele Curtii si nici asteptarile justitiabililor. In sfarsit, cu privire la activitatea CEDO din anul 2011, concluziile sunt meritorii caci ne infatiseaza principalele elemente si date statistice de natura a edifica pe cititor asupra rolului acestei instante europene, care, datorita volumului exagerat de mare de cauze este, in fapt, blocata si se prezinta ca fiind “victima propriului succes”. A devenit o problema pentru europeni sa accepte ca la Curte se respecta cu fidelitate drepturile fundamentale, procedurile garantate de Conventie, in conditiile in care intreaga procedura este interna si “invizibila”, se pastreaza tacerea ani la rand si, apoi, se pronunta o decizie de inadmisibilitate, fara cale de atac, dupa 7-10 ani, de “arhivare” a cererii se judeca, in sfarsit si se constata incalcarea de catre o instanta nationala a dreptului la un proces intr-un timp rezonabil (care a judecat in 6 ani, de exemplu un litigiu privind asigurari sociale si pensii) sau a dreptului la un proces echitabil ori a unui drept salarial, s.a. Ca fost judecator la aceasta instanta europeana, in perioada cand Curtea era “sesionara” si functiona inca filtrul Comisiei, cunosc eforturile ce s-au facut in interiorul mecanismului CEDO, dar, prea putin s-a realizat relativ la viitorul clar si eficient al Curtii, mai ales in circumstantele noi, in care, Uniunea Europeana va deveni probabil in scurt timp “Inalta parte” la Conventie si se va supune jurisdictiei Curtii.
