Fiti jertfelnici! De la cuvintele catre tineri la marturiile testamentare
Producator: Christiana 2% reducere pentru contactele prin clubafaceri.ro
Prezentare Fiti jertfelnici! De la cuvintele catre tineri la marturiile testamentare
…parintele Gheorghe Calciu a rostit cele Sapte cuvinte catre tineri avind puterea cu care Sfintul Ioan Botezatorul a strigat in pustie. Parintele Calciu a facut auzite aceste predici in pustia Romaniei comuniste, iar consecintele imediate ale afirmarii Adevarului au fost, in ceea ce l-a privit, foarte aproape de cele suferite de Inainte-Mergatorul. Parintele Calciu a mers la inchisoare mai mult de 5 ani pentru aceste cuvinte si pentru Cuvint, dar in inchisoare Cuvintul i-a salvat viata in doua rinduri, cind a fost pe marginea mortii. Si dupa iesirea din inchisoare, unde in intreaga sa viata a stat vreo 21 ani, i-a daruit ani lungi, cu o limpezime spirituala pastrata pina la sfirsit. Iar cele Sapte cuvinte catre tineri au devenit, inca de la inceput, cele mai citite, ascultate, povestite si repovestite predici rostite in limba romana. In lumea moderna si, prin excelenta, in lumea contemporana oamenii nu mai sint interesati de predici. In mai toate limbile, oamenii de azi dau o conotatie peiorativa expresiei “a tine predici” si o asociaza cu propriul refuz superior. In Romania lucrurile stau la fel. Cindva, romanul zicea sugubat ca trebuie “sa faci ce zice popa, iar nu ce face popa”, dar de o buna bucata de timp romanul a intrat si el in rindul lumii si nu vrea sa mai ia seama nici macar la “ce zice popa”. Acolo unde nu a fost comunism, orgoliul omului autonom a facut aproape totul, dar la noi comunismul a fost elementul cu rolul cel mai important in indepartarea omului de cuvintul preotului. In vremea comunismului, “omul nou” avea virita in cap ideea ca dogma e o prostie si ca religia e opiumul popoarelor. Auto-cenzura functiona in cazul preotilor inca si mai eficient decit la alti vorbitori in public, pentru ca preotii stiau ca erau sever monitorizati de Securitate, dupa ce intre 1947 si 1964 ei fusesera “categoria socio-profesionala” care daduse cea mai mare proportie de condamnati politic din Romania. Apoi e cert ca nu e usor lucru sa predici, iar riscul de a te pierde, ca predicator, in formalism si banalitate, este mare. Asa se face ca, din cauze endogene si exogene preotimii, in Romania anilor ’70 devenise deja un loc comun ca predica este o chestie “popeasca”, iar prin asta se intelegea ceva in cel mai bun caz searbad si sablonard, daca nu cumva ceva complet eronat atit in forma, cit si in fond. Intr-o astfel de lume, parintele Gheorghe Calciu a rostit niste predici care au interesat in cel mai inalt grad " uneori chiar au ingrozit " pe foarte multi, din cele mai diferite categorii: prieteni si dusmani, credinciosi si atei, romani si straini. Au fost difuzate in repetate rinduri la posturile de radio de limba romana din strainatate, au fost publicate mai intii in germana, inainte de a fi tiparite in romana, au fost traduse in engleza si tiparite in America mult inainte de a ajunge el acolo. Eugen Ionescu a scris despre ele in Le Monde, iar Mircea Eliade catre “Religious New Service”. “Succesul” imediat al acestor predici are de-a face cu citeva aspecte ale lor remarcabile: un aspect al indraznelii intru Hristos, un aspect afirmativ teologic si un aspect al adecvarii la trebuintele unor oameni care boleau duhovniceste pe nestiute si care, in consecinta, traiau trupeste intr-un ritm lent si chinuitor. Indrazneala celor Sapte cuvinte catre tineri a fost perceputa de unii mai mult ca o revolta anticomunista. Niciodata dupa instaurarea comunismului in Romania nu se mai vorbise in tara public si raspicat, despre cit de potrivnic lui Hristos si rinduielii Lui este marxismul aplicat (si, din pacate, nimeni nu a mai facut-o nici dupa aceea, pina in 1989). Pentru orinduirea comunista si pentru cei care o slujeau, lucruri mult mai marunte erau considerate periculoase. De pilda, un informator al Securitatii l-a “turnat” pe parintele Calciu pentru ca, venit in biblioteca seminarului sa faca o slujba de sfintire, a refuzat, in prezenta mai multor persoane, sa stropeasca rafturile cu carti de filosofie marxista, iar Securitatea a declansat in secret o ancheta in care au fost audiati toti cei care fusesera de fata. Or, predicile din Postul Pastelui lui 1978 au fost percepute de autoritatile lumesti si bisericesti exclusiv ca acte de opozitie anticomunista. Aspectul anticomunist a fost supralicitat nu doar de Securitate, dar si de anticomunisti. De pilda, de postul de radio Europa Libera, care a difuzat predicile in mai multe rinduri, pina prin 1986. Dar, in realitate, extraordinara indrazneala anticomunista a parintelui Calciu era un accesoriu contextual al unei indrazneli superioare, o indrazneala spirituala, predata explicit de Hristos: “Acestea vi le-am grait, ca intru Mine pace sa aveti. In lume necazuri veti avea; dar indrazniti! Eu am biruit lumea” (Ioan 16, 33). Parintele Calciu nu era anticomunist pentru ca ar fi fost liberal, democrat sau capitalist, sau pentru ca nu ar fi putut “suporta” comunismul. Lucrarea lui a fost numai o re-actiune, adica o replica stringent necesara la actiunea comunismului, care era una anti-hristica, pentru ca “cine nu este cu Mine este impotriva Mea si cine nu aduna cu Mine risipeste” (Matei 12, 30). Desi parintele Calciu nu a fost in primul rind in opozitie fata de comunism, ci in consens cu Hristos, este evident ca el a fost cel mai insemnat dintre toti " destul de putinii " oponenti ai regimului comunist si a avut pozitia cea mai proeminenta, coerenta si cavaleresc consecventa. Iar acest lucru va trebui consemnat nu doar de istoria bisericeasca. Sub aspect teologic, predicile parintelui Calciu sint corecte, insa nu sint capete de opera teologica, in sens scolastic, adica nu fac demonstratii ample si nu descilcesc teorii complicate. Miza nu era aceasta [4]. Parintele Calciu face afirmatii teologice adresate mai degraba in duh decit in litera, pentru ca “litera ucide, iar duhul face viu” (II Corinteni 3, 6). Sint afirmari limpezi si consistente, intr-o splendida limba romana, ale unor adevaruri teologice care erau tinute pe atunci, din felurite motive, sub obroc bisericesc. Stilistic, predicile sint evidente modele omiletice, care ar trebui studiate sistematic in scolile teologice pentru concizia, consistenta si frumusetea lor, dar mai ales cu observarea caldurii inimii predicatorului si a armoniei dintre cuvintul si actul preotesc jertfelnic. Cel de-al treilea aspect este cel care explica in cea mai mare masura enorma reverberatie cuvintelor parintelui Calciu. Romania era sub actiunea distructiva a comunismului. Se distrugeau biserici si manastiri. Biserica era subminata cu o forta bruta din afara si cu una rafinata dinlauntru. Intuitia fireasca a omului pentru bine si frumos era pervertita in fel si chip (cu diverse metode anti-educative, care isi arata deplina izbinda abia astazi). Poate ca cei care actionau in acest fel, unii dintre ei slugi oarbe, nu realizau care era efectul cel mai grozav al actiunilor lor. Dar adevarul este ca cel mai rau nu era rezultatul darimarii unor ziduri, desi era vorba de distrugeri inestimabile. Si nici macar rezultatul obtinerii unei populatii formate in majoritate din indivizi schiloditi spiritual, deviati cultural si instrainati de frumoasele traditii ale neamului lor, desi aceasta era o crima impotriva umanitatii. Ci rezultatul cel mai distrugator, dizolvant, al acestor actiuni malefice era cel de pierdere a legaturii omului cu Creatorul sau, de dezradacinare din lumea Sa. Parintele Calciu si-a rostit predicile pentru recuperarea unei dimensiuni civice in constiinta comunitatii ecleziale si, mai ales, intru restaurarea relatiei personale a omului cu Hristos. Posibilitatea acestei restauratii era vestea cea buna care a vibrat esential in cele sapte cuvinte adresate de parintele Calciu. Iar jertfa personala a predicatorului, precum si, dupa putere, a unora dintre tinerii sai prieteni, au temeluit lucrarea sa. Si Hristos Insusi a fost Cel Care a lucrat tainic in cuvintele acelea si le-a facut atit de cunoscute. Un intelectual roman spunea recent, cu relaxarea unui entomolog care isi fixeaza obiectul de studiu in insectar, ca romanii nu au avut literatura de samizdat [5]. Cu deferent umor caragialian, a adaugat ca romanii au avut numai “samizdatul mincarii”. Dar cele Sapte cuvinte catre tineri ale parintelui Gheorghe Calciu sint un contraexemplu pentru cei ce au inclinatia sa vada in Romania comunista numai samizdatul mincarii si vitejia de a spune bancuri. Pentru ca aceste predici au fost vehiculate cu mijloacele veritabilului samizdat. Eu insumi le-am citit la mijlocul anilor ’80, adica la vreo 6 ani dupa rostirea lor, dactilografiate cu riscuri enorme, pentru ca toate masinile de scris erau pe atunci inregistrate la militie. Prin urmare, desi nu pot spala obrazul stiutelor slabiciuni romanesti, aceste cuvinte pornite din Duhul Bisericii au procurat totusi o farima de demnitate " inclusiv de samizdat " in contraponderea neputintei obsedantului ultim deceniu de comunism. Dupa 1989, ca multe alte lucruri, cuvintul preotesc a fost si el eliberat dinauntru si din afara. S-au auzit predici si cuvintari precum cele ale Mitropolitului Bartolomeu Anania, ale parintelui Constantin Galeriu, ale ieromonahului Rafail Noica sau ale altora, care, cu larga lor respiratie culturala si duhovniceasca, desfid orice suficiente si malitiozitati potrivnice “in principiu” omileticii. Si totusi, cele mai citite predici " drept dovada fiind retiparirile cerute de librari " sint cele Sapte cuvinte catre tineri. Iar dovada este cu atit mai semnificativa cu cit aceste predici nu fac parte, din pacate, din bibliografia recomandata seminaristilor sau studentilor teologi. Ce interes mai trezesc astazi aceste predici cititorilor, in afara de cel documentar? Poate ca raspunsul l-a dat ieromonahul Seraphim Rose inca din 1982, cind, traind intr-o tara cu care Romania de azi seamana destul de mult, scria [6]: Predicile Postului Mare, adresate initial de parintele Gheorghe Calciu elevilor Seminarului Ortodox si studentilor din Romania, sint la fel de potrivite pentru tinerii Americii si, in general, ai lumii occidentale. [...] La Parintele Calciu, Hristos este cu totul deosebit. El ii chema pe tinerii a caror inima este indurerata, cautatoare si nemingiiata si care ar dobindi deplina credinta ortodoxa in Hristos numai de-ar indrazni sa o faca sau numai de s-ar gasi cineva care sa indrazneasca sa-L propovaduiasca lor si totodata sa-i cheme sa se afieroseasca Domnului si sa primeasca sa apuce pe calea mintuirii pe care El ne-a dat-o in Biserica Sa. Vocea Parintelui Calciu nu este doar pentru Romania. Oare se va gasi vreun tinar a carui inima arzind de dragoste pentru Hristos si Biserica Sa in America " sau in oricare alt tarim unde Ortodoxia a prins radacina si a inceput a creste " care sa nu fie induiosat pentru poporul sau cind il aude pe Parintele Calciu spunind: “Poporul acesta al nostru este ca un lan copt, care asteapta sa fie secerat pentru Hristos.”, “Sa fiti seceratori, sa fiti pastori! Si, mai ales, rugati-va lui Dumnezeu sa dea neamului acestuia seceratori buni, care sa nu-si iubeasca nici parintii si nici copiii mai mult decit pe Hristos”. “Daca intr-un singur an ar iesi o mie de preoti tineri, patrunsi de duhul jertfelniciei, preoti asa cum ne cere Hristos, in mai putin de un an fata spirituala a tarii noastre s-ar schimba”. Probabil ca e firesc ca in lumea noastra " desteapta si proasta totodata, a-tot-informata fara noima si alterata de imaginatii liber-schimbiste " noua sa ne devina tot mai greu sa ne intrebam, cum o facea ieromonahul Seraphim Rose, daca se va gasi vreun tinar care sa nu fie induiosat pentru poporul sau cind citeste predicile parintelui Calciu. Mai curind sintem tentati sa ne intrebam citi sau daca se vor gasi unii sa se induioseze pentru asa ceva. Si totusi se intimpla lucruri marunte care ne dau peste cap luciditatea curenta. In 2006, cind inainte de ingropare, trupul parintelui s-a aflat in Biserica Seminarului Teologic din Bucuresti, s-a citit neintrerupt din Psaltire. Erau persoane care il cunoscusera pe parintele Calciu, dar si elevi de seminar trimisi de dascali. Destul de mult dupa miezul noptii a venit un seminarist de vreo 15 ani, cu chip cuviincios si maturizat inainte de vreme. Nu il cunoscuse pe parintele Calciu decit din multele povesti ale tatalui sau, si el mort de ceva vreme, care fusese elevul parintelui Calciu la seminar, si din predicile pe care, desigur, le citise. Asa incit, atitea stiind, acest adolescent, intre alti seminaristi care erau trimisi fara voia lor, ceruse el insusi sa fie rinduit in miez de noapte la citirea Psaltirii. Or, astfel de lucruri probeaza ca nu sint obturate de tot canalele mistice prin care se vehiculeaza kerigmatic, ca la inceputuri, vestile cele bune la care poate avea acces orice fel de om care raspunde chemarii lui Hristos. Pentru ca determinante in existenta parintelui Gheorghe Calciu au fost nu darurile lui intelectuale extraordinare, nu excelenta culturala, nu talentul oratoric, nu barbatia, nu umorul, nici celelalte calitati de acest fel. Ci acestea au fost guvernate de dragostea sa care nu a cazut niciodata, de vrednicia jertfelnica si de apropierea harului. Nu l-am auzit niciodata zicind: “Lupta cea buna am luptat”. Ar fi fost “indreptatit”... Dar l-am vazut de multe ori, spre sfirsit, impreuna cu prietenul lui cel mai bun " cei doi prieteni, si inchisi, si liberi, strabatusera impreuna o viata si trecusera pe linga mai multe morti " si i-am auzit adesea rostind tainic intr-un glas: Infrint nu esti atunci cind singeri,/ Nici ochii cind in lacrimi ti-s./ Adevaratele infringeri/ Sint renuntarile la vis. CUPRINS: Un portret biografic (Razvan Codrescu) Nota asupra editiei CUVINTE CATRE TINERI Primul cuvint catre tineri: Chemare (8 IV 1978) Al doilea cuvint catre tineri: Sa zidim biserici! (15 IV 1978) Al treilea cuvint catre tineri: Cer si pamint (22 IV 1978) Al patrulea cuvint catre tineri: Credinta si prietenie (29 IV 1978) Al cincilea cuvint catre tineri: Preotia si suferinta umana (5 V 1978) Al saselea cuvint catre tineri: Despre moarte si inviere (12 V 1978) Al saptelea cuvint catre tineri: Iertarea (19 V 1978) Cuvint suplimentar catre tineri: Cuvintul catre teologi (1978) Nou cuvint catre tineri: Hristos a inviat in inima ta! (1998) ALTE MARTURII Prefata la D. Bacu, Pitesti (1988) Interviu acordat revistei Puncte cardinale (1991) O convorbire la Manastirea Petru-Voda (1998) Biserica si lumea contemporana (Prefata la volumul Romfest 2000) Calatorie prin duhul Romaniei (2003) 40 de ani de la gratierea detinutilor politici (2004) Ultimul interviu amplu: “Biserica face politica lui Hristos” (aprilie 2006) Cuvintul inainte la Ioan Ianolide, Intoarcerea la Hristos (septembrie 2006) Un interviu neterminat (octombrie 2006) Ultima cuvintare publica (10 octombrie 2006) ADDENDA Scrisoarea catre C.I.E.L. (1978) Scrisoarea catre Papa Ioan Paul II (1978) Sentinta de caterisire a parintelui Calciu (1984) Contestatia parintelui Calciu (1984) Raspunsul oficial la contestatia parintelui (1984) Din scrisorile catre “Europa Libera” in pragul exilului (1984-1985) Catre Senatul Universitatii Bucuresti (1998) Ultima scrisoare, catre enoriasi si fiii duhovnicesti (31 octombrie 2006) Testamentul parintelui Calciu (12 noiembrie 2006) Bibliografie Gheorghe Calciu Postfata (Lucian D. Popescu)
